Connect with us
Publicitate

Eveniment

Şef nou la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba. Comisarul şef Ioan Sorin Cioancă, împuternicit ïn funcţie pentru şase luni

Publicat

Comisarul-șef de poliție Ioan Sorin Cioancă (43 de ani) preia conducerea Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba. Acesta a fost împuternicit de luni, 9 octombrie, să exercite, pe o perioadă de 6 luni, funcţia de șef al IPJ Alba, potrivit IGPR.

Anterior, conducerea Inspectoratului a fost asigurată de comisar şef de poliţie Mihai Rus, prin desemnare de atribuţii, în prezent adjunctul IPJ Alba.

Reamintim că în această vară, fostul şef al IPJ Alba, comisar şef Laurenţiu Crişan, a ieşit la pensie.

Vezi şi Conducerea Inspectoratului de Poliție al Județului Alba a plecat în secret la pensie

Ioan Sorin Cioancă a fost, până luni, şeful Serviciului de Ordine Publică din cadrul IPJ Alba. A fost încadrat în Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba acum 15 ani, perioadă în care a ocupat funcţii de execuţie în structurile de ordine publică, la Poliţia Municipiului Alba Iulia şi la Serviciul de Ordine Publică.

Şi-a început cariera la IPJ Alba în august 2002, ca ofițer operativ la Biroul Poliției de Ordine Publică – Poliția Municipiului Alba Iulia, iar din iunie 2004 până în ianuarie 2006 a fost ofițer principal II la Combaterea Micii Criminalități, tot la Poliţia Municipiului. La aceeaşi instituţie a mai ocupat posturile de ofiţer principal II la Siguranță Publică și Patrulare (ianuarie 2006 – septembrie 2007), apoi ofițer principal II, respectiv specialist I la Serviciul de Ordine Publică – Poliția de Proximitate, până în octombrie 2011, când devine împuternicit şi apoi, din decembrie 2011, şeful Serviciului de Ordine Publică, la IPJ Alba.

Are master în Ştiinţe Penale şi Criminalistică (Universitatea “1 Decembrie 1918” Alba Iulia) şi mai multe cursuri de specialitate (analiză tranzacţională, psihologie judiciară, informatică, la UAB, respectiv UBB Cluj-Napoca). Este absolvent al Facultăţii de Ştiinţe Juridice şi Administrative – Universitatea “Lucian Blaga” Sibiu (1993-1998) şi al Liceului Teoretic “Horea, Cloşca şi Crişan” Alba Iulia (promoţia 1992).

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate