EVENIMENT
Șefii Primăriei Alba Iulia, la pas prin Lumea Nouă. Încearcă să își refacă relația cu comunitatea romă, după episodul Turturica
Viceprimarul cu atribuții de primar Voicu Paul, viceprimarii Gabriel Pleşa, Raul Tudorașcu şi o echipă tehnică a Primăriei Alba Iulia s-au deplasat într-una din zonele cu probleme ale orașului, respectiv în cartierul Lumea Nouă. Chiar dacă nu declară asta, liberalii încearcă astfel să își refacă relația cu comunitatea romă din oraș și să își ”recupereze” o parte din voturile pierdute după episodul cu evacuarea blocului G2 ”Turturica”.
Cei trei viceprimari (dintre care unul cu atribuțiile primarului), le-au promis oamenilor ajutor pentru obținerea documentelor de identitate, drumuri, extinderea rețelei de gaze și multe altele.
”Comunitatea locală şi unul dintre reprezentanţii ei în Consiliul Local, Niculita Bumbu, au participat activ la întâlnire. De la parcări la drumuri şi extinderea reţelei de gaze, de la identificarea de noi locuri pentru colectarea de deşeuri până la acte de proprietate sau de identitate, problemele identificate nu au fost tocmai puţine. Însă pentru fiecare s-a găsit, punctual şi o soluţie, aplicabilă în viitorul imediat” au transmis reprezentanții Primăriei Alba Iulia.
“Indiferent că îi zicem Lumea Nouă, zona urbană marginalizata sau ţigănime, modul cel mai eficient de a descoperi şi rezolva problemele este să îi asculţi pe oamenii locului, să îi înţelegi şi să îi ajuţi cu ce au ei nevoie, efectiv, nu doar cu un pliant. Am stat mai bine de o oră cu ei, în ploaie, i-am ascultat pe toţi cei care au vrut să participle şi au avut ceva de zis şi suntem gata să trecem la etapa de acţiuni concrete. Colegii din departamentele tehnice ştiu exact ce au de făcut şi, de mâine dimineaţă chiar, se vor şi apuca de treabă. Suntem realişti şi nu ne imaginăm că se pot face minuni peste noapte, de aceea nici nu le aşteptăm, ci încercăm noi înşine să schimbăm lucrurile în bine pentru comunitatea de acolo” a spus Voicu Paul.
Următoarea întâlnire cu oamenii din Lumea Nouă a fost programată pentru 11 octombrie, când se așteaptă primele rezultate.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News
Dacă ți-a plăcut articolul:
ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.
Elena
vineri, 27.09.2019 at 12:34
Ce i-a apucat pe astia? Popa a pornit pe jos prin Cheile Rimetului. Trebuia fotografiat si postat sa-i vada toata lumea.
Vai cat sunt de penibili si noi cat suntem de prosti.