Connect with us
Advertisement

Economie

Şeful CNAIR: 100 de kilometri de autostradă vor fi deschişi circulaţiei, în Anul Centenarului. Când va fi gata Sebeş-Turda

autostrada sebes-turda

Publicat

Şeful CNAIR, Narcis Neaga, a dezvăluit, într-un interviu acordat Agerpres, că în 2018, Anul Centenarului, vor fi deschişi circulaţiei, în total, 100 de kilometri de autostradă. În statisticile Companiei intră şi cei 29 de kilometri de pe Autostrada Sebeş-Turda, între Aiud şi Turda, inauguraţi pe 30 iulie. În ceea ce priveşte celelalte două loturi, vor fi finalizate anul viitor, potrivit lui Neaga.

Citeşte şi Inaugurare cu șoferi pe autostrada dintre Aiud și Turda. Camionagiii au tăiat panglica pentru cei 29 km de pe A10

“Anul acesta ne-am gândit să dăm în trafic în total 100 de kilometri de autostradă, pentru că e anul 100, ca să contribuim într-un fel la Centenar”, a declarat directorul general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Narcis Neaga, pentru sursa citată.

În ceea ce priveşte loturile 1 şi 2 ale Autostrăzii Sebeş-Turda, “cu siguranţă vor fi finalizate anul viitor”, potrivit şefului CNAIR.

Referitor la loturile deja deschise circulaţiei, adică 3 şi 4, între Aiud şi Turda, Neaga a precizat că “aici a fost problema că a fost crescut gradul de exigenţă. Adică şi constructorul a fost nevoit să înţeleagă că trebuie să facă o autostradă cam ca la el acasă, dacă nu este român. Nu ne jucăm cu două unităţi de măsură, pentru că banii sunt la fel. Se plătesc în euro şi de o parte şi de alta. Noi îi respectăm şi am considerat că este bine să ne respecte şi ei. Ei au înţeles şi ca dovadă au reparat ce au avut de reparat şi am dat drumul şi nu am avut ce negocia pe acest subiect al calităţii”.

Şeful CNAIR susţine că la fiecare milion de locuitori pot fi în construcţie 6 kilometri de autostradă, citând date Eurostat, ceea ce înseamnă că în cazul României, la circa 20 de milioane de locuitori, ar trebui ca în fiecare an să fie în lucru 120 de kilometri de autostradă. „Cum stăm noi? În 2018 avem în execuţie 170 de km de autostradă”, spune Neaga.

Ce se mai deschide în 2018

Narcis Neaga a amintit că se mizează pe două loturi din Câmpia-Turzii-Ogra-Târgu Mureş (loturile 1 şi 2), două loturi din Lugoj-Deva (lotul 4 şi lotul 3), podul peste Someş (pentru unirea nodului de la Turda – A3).

Planuri pentru viitorul mai îndepărtat

Despre Coridorul 4, Sibiu-Piteşti, Neaga consideră că “undeva în 2023 putem vorbi, ţinând cont de Sibiu – Piteşti. În rest, în 2020, vom putea circula de la Nădlac la Sibiu şi de la Piteşti la Constanţa”. Potrivit şefului CNAIR, toate provinciile istorice vor putea fi legate prin autostrăzi “undeva în 2025-2030”.

sursă: agerpres.ro

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement