Connect with us
Publicitate

EDUCAȚIE

Semestrul I se va prelungi până în luna ianuarie 2022 cu o vacanță forțată. Structura anului școlar MODIFICATĂ


Publicat

UPDATE: Elevii vor intra în vacanță pentru două săptămâni, a anunțat, miercuri, președintele Klaus Iohannis. Astfel, toate școlile și grădinițele se vor închide începând de luni, 25 octombrie. 

„Până vă convingeți să vă vaccinați este nevoie de restricții. Școlile sunt puternic afectate și prin elevii care sunt infectați, precum și prin personalul care se îmbolnăvește.

Vezi și: DOCUMENT OFICIAL – Lista RESTRICȚIILOR aprobate, care vor intra în vigoare de luni, 25 octombrie. CNSU, decizie de ultimă oră

În mod normal, de luni, este vacanță pentru cei mici. Astăzi (miercuri – n.r.) s-a decis că vacanța va fi valabilă nu numai pentru ciclul primar, ci și pentru gimnaziu și liceu. Două săptămâni va fi vacanță, începând de luni”, a declarat Iohannis.

Știrea inițială (înainte de declarația președintelui Iohannis)

Vacanța forțată de 3 săptămâni în care vor intra de luni toți elevii, de la grădiniță și până la liceu, și care este discutată astăzi la Cotroceni nu va “micșora durata primului semestru”, a declarat ministrul Sorin Cîmpeanu.

Potrivit surselor Edupedu.ro, semestrul I se va prelungi în luna ianuarie 2022 cu durata acestei vacanțe forțate, iar Semestrul al II-lea va fi decalat, urmând a debuta la final de ianuarie-început de februarie.

Vezi și Iohannis anunță NOILE RESTRICȚII : Mască obligatorie, certificat verde pentru circulație ziua și restricții de noapte pentru nevaccinați

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a declarat astăzi pentru Edupedu.ro, că celor “care întreabă de ce este preferabilă o vacanță suplimentară, fără a se micșora durata primului semestru, în loc de intrare în online (probabil aceiași care nu au auzit de importanța echității în educație) le răspund că din punct de vedere al vitezei minime de transfer, necesare pentru predare online, este nevoie să se poată asigura minimum 100 MB/sec.

Asta exista doar pentru maximum 50% din teritoriul României! În București, spre exemplu, avem viteză de transfer de 10 ori mai mare (1 GB/sec) și tot mai apar probleme”.

Potrivit structurii anului școlar, în perioada 25-31 octombrie, ar fi fost vacanță doar pentru elevii din învățământul primar și pentru copiii din grădinițe.

În urma discuțiilor de la Cotroceni, s-a decis ca toți elevii să intre în vacanță pentru următoarele două săptămâni.

Ministrul Educației a spus că varianta vacanței este preferabilă celei cu școala online pentru că asigură „echitarea în învățământ pentru toții elevii”.

Iohannis: de luni intră în vacanță și elevii de gimnaziu și liceu, nu doar cei din ciclul primar

UPDATE: Președintele Iohannis a anunțat că masca redevine obligatorie atât în interior, cât și în exterior, începând de luni, anunță președintele Klaus Iohannis. De asemenea, de luni intră în vacanță și elevii de gimnaziu și liceu, nu doar cei din ciclul primar, timp de două săptămâni.

UPDATE: Ordinul ministrului Educației prin care elevii intră în vacanță a fost aprobat

Ministrul demis al Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a anunţat că a semnat ordinul care prevede că preşcolarii şi elevii intră în vacanţă timp de două săptămâni, începând de luni. Documentul a fost trimis la Monitorul Oficial pentru a fi publicat.

„Prin derogare de la prevederile Ordinul ministrului educaţiei nr. 3.243 din 5 februarie 2021, privind structura anului şcolar 2021-2022, publicat în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 156 din 16 februarie 2021, în perioada 25 octombrie – 5 noiembrie 2021, preşcolarii şi elevii din învăţământul primar, gimnazial, liceal, profesional şi postliceal de stat sunt în vacanţă”, se arată în ordinul ministrului Educației nr. 5490 / 2021.

Ministrul Sorin Cîmpeanu a precizat că documentul a fost semnat şi trimis la Monitorul Oficial, pentru a fi publicat.

Structura anului școlar nemodificată

Semestrul I (14 săptămâni de cursuri)
  • Cursuri: 13 septembrie 2021 – 22 decembrie 2021.
  • Vacanță pentru învățământ preșcolar și primar: 25 – 31 octombrie 2021.
  • Vacanță de iarnă: 23 decembrie 2021 – 9 ianuarie 2022.
Semestrul al II-lea (20 de săptămâni de cursuri)
  • Cursuri: 10 ianuarie – 10 iunie 2022.
    • Programul “Școala Altfel”: în perioada 8 – 14 aprilie (interval în care se pot organiza fazele naționale ale olimpiadelor școlare).
  • Vacanța de primăvară: 15 aprilie 2022 – 1 mai 2022.
  • Vacanța de vară: din 11 iunie 2022 și până la data din septembrie 2022 la care vor începe cursurile anului școlar 2022 – 2023

Cum ar putea arăta Structura anului școlar modificată

Semestrul I (14 săptămâni de cursuri)
  • Cursuri: 13 septembrie 2021 – 22 octombrie 2021.
  • Vacanță: 25 octombrie 2021 – 5 noiembrie 2021
  • Vacanță pentru învățământ preșcolar și primar: 25 – 5 noiembrie 2021.
  • Cursuri 8 noiembrie- 23 decembrie
  • Vacanță de iarnă: 23 decembrie 2021 – 9 ianuarie 2022.
  • Cursuri: 10 ianuarie 2022 – 21 ianuarie 2022
Semestrul al II-lea (20 de săptămâni de cursuri)
  • Cursuri: 24 ianuarie – 10 iunie 2022.
    • Programul “Școala Altfel”: în perioada 8 – 14 aprilie (interval în care se pot organiza fazele naționale ale olimpiadelor școlare).
  • Vacanța de primăvară: 15 aprilie 2022 – 1 mai 2022.
  • Vacanța de vară: din 11 iunie 2022 și până la data din septembrie 2022 la care vor începe cursurile anului școlar 2022 – 2023

Peste 21.000 de elevi și profesori infectați

Peste 21.000 de elevi și profesori sunt infectați cu virusul SARS CoV 2, au anunțat miercuri, reprezentanții Ministerului Educației.

Informarea privind situația epidemiologică din unitățile de învățământ preuniversitar din România arată că miercuri, 20 octombrie, sunt 16.168 de preșcolari și elevi și 5.590 de angajați confirmați COVID 19.

Conform informațiilor centralizate, sunt și numeroase unități cu activitatea suspendată.

„Unități cu activitatea față în față suspendată integral ca urmare a aplicării art. 3 alin. 2 din ordinul comun (solicitare a unității și aprobare ISJ/ISMB): 563;

Situația școlilor , marți 20 octombrie 2021

  • Unități de învățământ integral în sistem online în urma aplicării art. 6 alin. 2 din ordinul comun (cel puțin 50% din nr. de clase suspendate): 123;
  • Unități de învățământ integral în sistem online în urma aplicării art. 6 alin. 9 din ordinul comun (ancheta DSP, hotărâre CJSU): 202;
  • Unități de învățământ cu activitatea față în față, dar care au cel puțin o clasă/grupă în sistem online: 3.958;
  • Număr de copii/elevi care studiază online-indiferent de cauză: 587.434 (aproximativ 20% din numărul total de elevi și preșcolari din sistemul de învățământ)”, anunță reprezentanții Ministerului Educației.


Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

1 Comentariu

1 Comentariu

  1. Neculae

    miercuri, 20.10.2021 at 18:50

    Ce inseamna ca”vafmodificata”?!Pina acum a fost”normala”?!
    Ar fi fost si culmea cind in tara asta nu mai este nimic normal!
    Normal ar fi fost sa-i facem o cerere nationala D-nei Merkel(ca tot nu mai este in capul trebii in Germania)sa vina sa ia fraiele in maini si sa puna biciulpe nemernicii care se fac a conduce tara.Poate s-or intelege mai bine,asa ca intre cei care vorbesc aceeasi limba!Noi suntem invatati-n-ar fi prima oara cind ne-am aduce conducatori de aiurea!

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Publicitate

EDUCAȚIE

Părinții vaccinați ar putea beneficia de concediu pentru îngrijirea copiilor minori, aflați în carantină sau izolare. PROIECT

Publicat

Părinții vaccinați, pentru care nu s-a dispus măsura izolării sau carantinei, ar putea beneficia de concediu pentru îngrijirea copiilor bolnavi minori, aflați în carantină sau izolare din cauza Covid-19.

Indemnizația la care au dreptul aceste persoane pe durata concediului ar urma să fie în cuantum de 100% din baza de calcul stabilită conform legii, potrivit unui proiect legislativ înregistrat recent la Senat. 

Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.158/2005 privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate a fost înregistrată la Senat pentru dezbatere, vineri, 26 noiembrie.

Potrivit inițiatorilor, un grup de parlamentari de la USR, inițiativa instituie o formă specială a concediului pentru îngrijirea copilului aflat în carantină sau izolare din cauza unei suspiciuni asupra unei boli infectocontagioase, acordată părinților pentru care nu s-a dispus măsura izolării sau carantinei și a căror activitate nu se poate realiza de la domiciliu.

„Soluția legislativă propusă nu poate avea în vedere acordarea unui concediu pentru carantină părinților necarantinați pentru minorii lor aflați în carantină sau izolare, întrucât dacă aceștia sunt imunizați, acordarea concediului pentru carantină nu poate fi justificată.

De asemenea, soluția legislativă nu poate avea în vedere acordarea unui concediu pentru îngrijirea copilului bolnav cu afecțiuni grave în vârstă de până la 18 ani, în condițiile art. 26
alin.(ll) din OUG nr. 158/2005, întrucât infectarea cu o boală infectocontagioasă poate sau nu determina agravarea stării de sănătate a minorului”, se precizează în expunerea de motive.

Potrivit normelor legale în vigoare, în cazul minorilor infectați cu o boală infectocontagioasă (în contextul actual al pandemiei, infectați cu SARS-CoV-2), aparținătorii/părinții care desfășoară o activitate profesională ce nu poate fi realizată de la domiciliu au următoarele posibilități:

Copil minor, infectat cu o boală infectocontagioasă – Aparținător/părinte nevaccinat/imunizat, contact direct – Aparținător/părinte vaccinat/imunizat

  • vârsta < 7 ani – concediu pentru carantină – concediu pentru îngrijirea copilului bolnav
  • vârsta 7-18 ani – concediu pentru carantină – nu beneficiază nici de concediu pentru îngrijirea concediului bolnav, nici de concediu pentru carantină

Prin urmare, în cazul în care părinții/aparținătorii sunt vaccinați împotriva unei boli infectocontagioase, cum ar fi împotriva Covid-19, fiind astfel imunizați, aceștia nu pot beneficia de niciun fel de concediu pentru îngrijirea minorilor cu vârsta cuprinsă între 7 și 18 ani, carantinați și izolați, întrucât prevederile legale actuale nu reglementează această situație.

Astfel, potrivit proiectului, persoanele asigurate în sistemul de asigurări sociale de sănătate, care își desfășoară activitatea profesională ce nu poate fi prestată de la domiciliu și pentru care nu s-a luat măsura carantinei sau izolării în condițiile Legii nr. 136/2020, pot beneficia de concediu pentru îngrijirea copilului bolnav minor, aflat în carantină sau izolare din cauza unei suspiciuni asupra unei boli infecto-contagioase.

Indemnizația la care au dreptul aceste persoane pe durata concediului este în cuantum de 100% din baza de calcul stabilită conform legii.

Urmăriți știrile Alba24.ro și pe Google News

Citeste mai mult
Publicitate

EVENIMENT

Profesorul Răzvan Cherecheș, despre varianta Omicron: Sper cu disperare să nu se confirme datele inițiale

Publicat

Expertul în sănătate publică, Răzvan Cherecheș avertizează că dacă nu mai suntem protejați de infecția anterioară sau de vaccin, ajungem din nou „în punctul zero”. 

Cherecheș a publicat, pe pagina de Facebook, un grafic care arată că rata de creștere pentru noua tulpină Omicron este „incredibilă”.

„Dacă datele inițiale se confirmă – noua tulpină este de 5 (cinci) ori mai infecțioasă decât Delta – creștere cu 500% mai mare.

„Sper cu disperare să nu se confirme datele inițiale … Dacă are și potențialul de a evada imunologic (nu mai suntem protejați de infecția anterioară sau vaccinuri), ajungem din nou în punctul 0”, avertizează Răzvan Cherecheș.

Noua variantă a virusului SARS-CoV-2 a fost descoperită în Europa, la o persoană din Belgia. Este vorba despre un pacient care recent a călătorit în străinătate, au anunțat autoritățile belgiene.

Varianta virusului provoacă îngrijorare deoarece poate fi chiar mai contagioasă decât varianta Delta.

Urmăriți știrile Alba24.ro și pe Google News.

Citeste mai mult
Publicitate

EVENIMENT

RER-RETIM: Anunț important pentru locuitorii din satele din Zona 1 Alba. Informații despre serviciul de salubrizare (P)

Publicat

Începând cu data de 1 decembrie 2021, localitățile Ciugud, Berghin, Ohaba, Mihalț, Stremț, Galda de Jos, Cricău, Întregalde, Ighiu, Sântimbru, Râmeț, Rădești, Rimetea, Lopadea Nouă, Livezile, Mirăslău, Ponor, Hopârta, Fărău, Noșlac, Lunca Mureșului, Unirea vor avea un nou operator de colectare și transport al deșeurilor.

În articolul următorul sunt prezentate toate informațiile necesare cetățenilor pentru ca aceștia să beneficieze fără întrerupere de serviciul de salubrizare

1. Se distribuie pubele noi

Pubelele negre de 120 de litri destinate colectării deșeurilor reziduale au fost distribuite către toate primăriile, care le vor împărți mai departe cetățenilor.

Aceste pubele au cip de identificare și un autocolant cu însemnele RER Vest. Fiecare cetățean va păstrat recipientul în curtea gospodăriei, fiind scos la stradă doar în ziua de colectare anunțată.

2. Care este frecvența de colectare a deșeurilor

Se vor realiza următoarele colectări:

  • 1 colectare SĂPTĂMÂNALĂ pubela neagră destinată deșeurilor reziduale. Pubela se va ridica din fața porții.
  • Deșeurile reciclabile din plastic, metal, hârtie și carton, ambalaje de sticlă se duc prin aport voluntar la containerele stradale din localitate. Nu contează ziua în care cetățenii depozitează aceste deșeuri la containere, acestea sunt ridicate periodic de către operator.

Graficele de colectare pentru zona de case sunt disponibile mai jos și la următoarele link-uri https://rervest.ro/utile/zona-alba/ , www.retim.ro/Alba și pe pagina oficială de Facebook – Asocierea RER Vest-RETIM.

3. Respectați colectarea separată a deșeurilor! Nu le amestecați și nu le depozitați în amestec!

În același timp, operatorul de salubrizare solicită tuturor cetățenilor să respecte regulile colectării separate a deșeurilor, acestea fiind o obligație legală, conform OUG 92/2021. Există câteva reguli simple, ușor de aplicat care sunt enumerate mai jos:

  • Ambalajele de STICLĂ se golesc de conținut și depozitează la CONTAINERELE VERZI, situate pe stradă.
  • Ambalajele reciclabile din plastic și metal se clătesc, se pliază sau strivesc și se pun în RECIPIENTELE GALBENE – containere amplasate stradal.
  • Deșeurile din hârtie și carton se pliază și depun doar la CONTAINERELE ALBASTRE.
  • În PUBELA NEAGRĂ se depozitează deșeuri reziduale (în amestec cu deșeuri biodegradabile) – practic, tot ce nu se poate recicla.

Ghidul complet al colectării separate poate fi vizualizat și/sau descărcat de pe site-ul https://rervest.ro/utile/zona-alba/ și www.retim.ro/Alba .

Pentru informații suplimentare ne puteți scrie pe adresa de email contracte.alba@rervest.ro și sesizari.alba@rervest.ro sau ne puteți suna la numărul de Call Center +40374885694 , de luni până vineri, între orele 07:00 – 19:00.

Citeste mai mult
Publicitate

EVENIMENT

Ministrul Sănătății, despre noua tulpină sud-africană numită Omicron: Ar fi de 4 ori mai transmisibilă decât Delta

Publicat

Datele existente în prezent despre noua tulpină sud-africană a coronavirusului, numită Omicron și catalogată de OMS drept „variantă îngrijorătoare” au fost explicate de ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, vineri seara, la Digi24.

Potrivit acestuia, criteriul care a determinat includerea în această categorie „de preocupare” ar fi legat de transmisibilitate. „Sunt informații că ar fi de patru ori mai transmisibilă decât tulpina Delta, deci de 12 ori mai transmisibilă decât tulpina inițială”, a mai spus ministrul.

„Tulpina a fost declarată o variantă preocupantă pentru sănătatea publică, există două tipuri de clasificări când apare o variantă nouă, ‘variantă de interes’, mai puțin importantă pentru sănătatea publică și a doua, cu potențial impact pentru sănătatea publică. Nu înseamnă că neapărat se va întâmpla ceva grav la nivel mondial, aceste variante îngrijorătoare sunt cele din rândul cărora vor fi selectate cele cu potențial de a produce infecții la scară globală și a deveni dominante.

Ce înseamnă o variantă preocupantă? Există trei criterii care încadrează aceste variante în categorie, ele pot fi individuale sau cumulative. Poate fi vorba de o transmisibilitate mai mare, poate fi o patogenitate mai mare, se schimbă tabloul clinic, îmbolnăvirile grave sunt mai frecvente și, cel de-al treilea element, este legat de scăderea eficacității măsurilor de sănătate publică. De exemplu, vaccinul nu mai este suficient. Unul dintre aceste criterii sau toate fac ca acest grup de experți să încadreze varianta în categoria celor îngrijorătoare.

Până în momentul de față criteriul care a determinat includerea în această categorie se pare că este legat de transmisibilitate care este mai puțin îngrijorător decât celelalte două, dar nu știm dacă nu cumva dă forme mai ușoare de boală. Ar fi ideal. Se întâmplă uneori să ai și noroc, nu știu dacă vom avea noroc sau ghinion”, a explicat Alexandru Rafila, la Digi24.

Întrebat dacă această nouă tulpină va ajunge și în România, după ce primul caz din Europa a fost depistat vineri în Belgia, Rafila a precizat că încă „este încă proaspătă”, identificarea ei fiind făcută în urmă cu două zile.

„Această secvențiere care a dus la identificare, izolare a fost făcută pe data de 24, acum două zile, și tulpina respectivă a provenit de la un pacient din Africa de Sud, de la care s-a luat o probă în data de 9 noiembrie. E proaspătă, două săptămâni.

Se pare că sunt 100 de cazuri în regiunea respectivă, dar probabil că sunt speculații foarte multe. Sunt state care au luat măsura să interzică zborurile din Sudul Africii și intrarea în carantină a celor care au familii în această zonă. Din cauza asta, probabil că și noi o să recomandăm cel puțin românilor, turiștilor români să nu meargă în Africa de Sud, Botswana, chiar acolo unde apar aceste cazuri. Mi se pare că sunt 2 – 3 cazuri în Israel, chiar au fost identificate la persoane care au călătorit în această perioadă acolo. (…)

Va ajunge și în România, sigur”, a spus Alexandru Rafila.

Tulpina africană – Omicron, de 12 ori mai transmisibilă decât varianta inițială

Datele existente arată că tulpina africană ar fi de patru ori mai transmisibilă decât tulpina Delta.

„Sunt informații că ar fi de patru ori mai transmisibilă decât tulpina Delta, care și ea e mai transmisibilă de trei ori decât tulpina clasică. Deci ar fi de 12 ori mai transmisibilă decât tulpina inițială”, a precizat ministrul.

Întrebat dacă vaccinul este eficient împotriva tulpinii africane, Alexandru Rafila a spus că nu sunt date științifice în legătură cu acest subiect.

„Se pare că această mutație multiplă la nivelul proteinei spike, proteina celebră despre care toată lumea vorbește, ar putea să facă ineficient vaccinul. De fapt, nu vaccinul, ci anticorpii obținuți în urma vaccinării nu ar mai fi eficienți. Dar în acest moment nu avem informații științifice. Abia s-a secvențiat și nu putem ști, cât timp nu există un studiu care să fie bine realizat și fundamentat. Sunt doar speculații”, a mai spus ministrul Sănătății.

O persoană din Belgia, primul caz de infectare cu tulpina super-mutantă în Europa

O nouă variantă a virusului SARS-CoV-2, cu un număr ridicat de mutaţii care ar putea afecta eficacitatea vaccinurilor existente pe piaţă împotriva COVID-19, a fost detectată în Africa de Sud, au anunţat joi oameni de ştiinţă.

Tulpina fost descoperită în Europa o persoană din Belgia. Este vorba despre un pacient care recent a călătorit în străinătate, au anunțat autoritățile belgiene.

„Avem un caz care este acum confirmat cu această variantă. Este vorba despre cineva venit din străinătate. Cineva care a fost testat pozitiv la 22 noiembrie. Cineva care nu era vaccinat”, a declarat ministrul sănătăţii Frank Vandenbroucke, într-o conferinţă de presă.

Experții OMS au decis vineri că noua variantă de coronavirus secvențiată de cercetătorii din Africa de Sud este o „variantă îngrijorătoare”, care are un potențial de reinfectare mai mare decât al celorlalte variante. Cunoscută până acum ca tulpina B.1.1.529, noua tulpină a primit și un nume: Omicron.

sursa: digi24.ro

foto: captură Digi24

Urmăriți știrile Alba24.ro și pe Google News.

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate