Connect with us
Publicitate

Eveniment

Senatorii și deputații de Alba se întorc la muncă, după două luni de vacanță parlamentară. Cît de prezenți au fost în sesiunea anterioară

Publicat

După două luni de vacanţă, senatorii şi deputaţii de Alba se întorc luni la muncă. Încă din prima săptămână din noua sesiune parlamentară aleşii noștri  vor avea bătăi de cap cu mai multe proiecte şi legi.

REVIZUIREA CONSTITUŢIEI. Comisia pentru revizuirea Constituţiei, condusă de Crin Antonescu, are trei luni la dispoziţie dacă vrea să organizeze referendum odată cu alegerile europarlamentare. Din primele zile, aleşii sunt obligaţi să pună în acord proiectul de revizuire a Constituţiei cu observaţiile Consiliului Legislativ şi ale comisiei de la Veneţia.

CODUL RUTIER. Marţi, senatorii redeschid noul Cod Rutier, pe care s-a cam depus praful. Condiţiile meteo şi schimbările de la conducerea MAI au amânat dezbaterile săptămâna trecută, în condiţiile în care USL nu mai este atât de interesată de adoptarea, în forma actuală, a noului cod rutier. Documentul a ajuns în Parlament încă din toamna lui 2013.

NOILE CODURI PENALE. Miercuri, senatorii şi deputaţii sunt cu ochii pe Executiv, care a promis că adoptă prin ordonanţă de urgenţă, modificările necesare codurilor penal şi de procedură. Imediat, acestea vor fi trimise în Parlament.

Activitatea parlamentarilor de Alba în sesiunea trecută. Topul absenților de la munca plătită din buzunarul populației

La Senat cea mai scăzută prezenţă la voturile finale date în a doua sesiune parlamentară din 2013 a înregistrat-o  Teodor Atanasiu (PNL), cu o prezenţă de 25%. Acesta a participat la 100 voturi din 396. Cel de-al doilea senator din Alba, Alexandru Pereș a fost mai conștiincios decât colegul său și a salvat oarecum procentajul general al ”prezenței la servici” a celor doi reprezentanți din Alba. Senatorul PDL se situează la mijlocul clasamentului, pe locul 90 din 172. Acesta a participat la 246 de voturi din 396 și are o prezență de 62%, dublu față de Atanasiu.

Cei doi senatori din Alba au un procent total de 44% și se clasează Alba pe locul patru în topul prezenței la voturile electronice pe județe.

Cei cinci deputați de Alba nu se află nici în fruntea, dar nici la coada clasamentului când vine vorba de prezențe la voturile finale electronice pe anul trecut.

Cele mai multe absențe le are Clement Negruț, care a votat de 380 de ori anul trecut. Are o prezență de 47% și se afllă pe locul 363 la nivel național.

Președintele PMP Alba este urmat de Dan Coriolan Simediu (PNL), care votat de 500 de ori din 813  sesiuni de votare, cu o prezență de 62% și care se situează pe locul 332 .. Cornel Comsa (PP-DD) a votat de 525 de ori din 813 și a are o prezență de 65%. La nivel național acesta se situează pe locul 317.

Este urmat de Călin Potor (PNL), care ocupă locul 292 cu 557 de voturi și cu o prezență de 69%.

Cel mai bine poziționat deputat de Alba este Ioan Dârzu (PSD). Acesta are înregistrate 605 voturi, cu o prezență de 74% și se află pe locul 251.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate