Connect with us
Advertisement

Economie

Sentinţă definitivă în ”Dosarul Transalpina 2”: Omul de afaceri Nelu Iordache, condamnat la 6 ani de închisoare

Publicat

Sentință definitivă în ”Dosarul Transalpina 2”. Curtea de Apel Bucureşti a decis, definitiv, condamnarea la 6 ani de închisoare a omului de afaceri Nelu Iordache în dosarul privind modernizarea Transalpina.

În prima instanță, pronunțată în 2017, afaceristul a fost achitat. Ceilalţi inculpaţi din dosar au primit pedepse cu suspendare. Instanţa a dispus plata unor daune materiale de peste 45 milioane de lei.

„În baza art. 48 alin. 1 rap. la art. 297 alin. 1 Cod penal, art. 309 Cod penal şi art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu modificările şi completările ulterioare, cu aplicarea art. 5 Cod penal, condamnă pe inculpatul Iordache Nelu la o pedeapsă de 6 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit”, este decizia instanţei.

Dosarul a fost trimis în judecată de DNA în anul 2014, iar prima sentinţă a fost dispusă în 2017, afaceristul fiind achitat. Este vorba despre un contract de modernizare a DN67C-Transalpina, încheiat între societatea lui Nelu Iordache şi Compania de Autostrăzi, modificat în urma insistenţelor unor şefi din companie, fapte care ar fi produs o pierdere de 10 milioane de euro statului român.

Funcţionarii anchetaţi în dosar au fost condamnaţi la închisoare cu suspendare, pedepsele fiind cuprinse între 3 ani şi 6 luni şi 4 ani.

Achitat într-un alt dosar privind șoseaua Transalpina, după ce faptele s-au prescris

Într-un alt dosar care viza mai multe infracțiuni din perioada august 2009 – iunie 2010, în condiţiile executării lucrărilor de modernizare a drumului naţional DN 67 C Bengeşti – Novaci – Rânca – Obârşia Lotrului – Sebeş (Transalpina) pe o lungime de 184 km Nelu Iordache, administratorul SC Romstrade SRL a fost achitat.

Nelu Iordache a fost acuzat atunci de DNA și trimis în judecată pentru instigare la infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată (7 acte materiale) şi instigare la infracţiunea de abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată, cu consecinţe deosebit de grave (7 acte materiale).

În acelaşi dosar, instanţa a dispus încetarea procesului penal în cazul mai multor şefi de la CNADNR Craiova, după ce faptele de care erau acuzaţi aceştia s-au prescris, iar alţi inculpaţi au fost achitaţi.

De asemenea, judecătorii au dispus încetarea procesului penal împotriva companiei Romstrade, ca urmare a intervenirii prescripţiei speciale a răspunderii penale, fiind respinsă acţiunea civilă a CNADNR.

Prejudiciu de 4,7 milioane de euro la construcția DN 67 C Transalpina ( Sebeș – Novaci)

În mai 2014, Nelu Iordache a fost trimis în judecată de DNA în dosarul privind lucrările de modernizare a DN 67 C Bengeşti – Novaci – Rânca – Obârşia Lotrului – Sebeş (Transalpina), cu un prejudiciu de 22.849.267 lei (4,7 milioane euro).

Potrivit DNA, în perioada august 2009 – iunie 2010, în condiţiile executării lucrărilor de modernizare a drumului naţional DN 67 C Bengeşti – Novaci – Rânca – Obârşia Lotrului – Sebeş (Transalpina) pe o lungime de 184 km, în cadrul unui contract finanţat de Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Craiova, directori și angajaţi ai DRDP Craiova, ar fi certificat/vizat, în vederea decontării, situaţii de lucrări fictive/neexecutate şi materiale de construcţii care figurau că ar fi fost achiziţionate, încălcându-şi astfel atribuţiile şi sarcinile de serviciu.

Pentru ca aceştia să aprobe la plată lucrările neefectuate şi materialele de construcţie inexistente, Nelu Iordache, în calitate de administrator la Romstrade (societatea care a primit contractul de executare a lucrărilor), l-ar fi determinat pe Nicolae Dorel Mircea, director la Departamentul Analize – Decontări al societăţii să întocmească în fals mai multe situaţii de lucrări şi facturile aferente.

Nelu Iordache condamnat la ani grei de închisoare într-un alt dosar

În urmă cu două luni, Nelu Iordache a fost condamnat la 11 ani şi 9 luni de închisoare cu executare pentru mai multe infracţiuni, printre care şi fraude cu fonduri europene alocate pentru construcţia autostrăzii Nădlac – Arad.

Vezi și  Nelu Iordache, patronul firmei care a construit Transalpina, condamnat la ani grei de închisoare. Fraude din fonduri europene

Iordache a fost în anii 2000 unul dintre cei mai puternici oameni de afaceri din domeniul construcțiilor, cu zeci de contracte câștigate cu statul român. A deținut una dintre cele mai mari companii de construcții Romstrade și compania aeriană Blue Air.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

1 Comentariu

1 Comentariu

  1. pilu

    marți, 09.11.2021 at 20:02

    Ma voi nu vedeti ce scrieti ? Cum sa intocmeasca Nicolae Dorel Mircea situatii de lucrari si facturi, cand astea se intocmesc de catre cel ce executa lucrarile, el ca beneficiar doar le vizeaza, pentru adeverirea lurarilor respective si decontare.Oricum, fara sa tinem partea cuiva, fara Orban aceasta lucrare nu se facea, ca nu era o prioritate.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement