Connect with us

Actualitate

Sfântul Cuvios Teodosie cel Mare, prăznuit de Biserică, pe 11 ianuarie. A trăit 105 ani

sfantul

Publicat

Biserica Ortodoxă îl prăznuieşte joi, 11 ianuarie, pe Sfântul Cuvios Teodosie cel Mare.

S-a născut într-un sat din ţinutul Capadociei în secolul al V-lea, într-o familie creştină. A decis să-şi dedice viaţa slujirii lui Dumnezeu, astfel că şi-a părăsit familia în timpul împăratului Marcian (450-457) şi a pornit spre Ierusalim.

A trecut prin Antiohia, unde l-a întâlnit pe Sfântul Simeon Stâlpnicul care, deşi nu l-a văzut niciodată, l-a chemat pe nume şi îmbrăţişându-l i-a prorocit că are să fie multora povăţuitor spre mântuire.

Ajuns la Ierusalim, a intrat într-o mănăstire unde trăia în mare asceză, pentru a se putea apropia de Dumnezeu. În timp s-a retras într-o peşteră apropiată de Betleem, fiind urmat treptat de numeroşi ucenici. Numărul celor care au venit să-şi închine viaţa lui Hristos, lăsându-se povăţuiţi de Sfântul Teodosie, a crescut peste măsură, motiv pentru care Sfântul a construit o mănăstire aproape de Betleem.

Rigurozitatea normelor de convieţuire în mănăstire precum şi priceperea cu care erau toate organizate au justificat numele ce i s-a dat Sfântului Teodosie: „începătorul vieţii călugăreşti de obşte”. A murit în jurul anului 529, la vârsta de 105 ani.

Ofelia Stînan are 20 de ani de experiență în presa locală și regională. A absolvit Facultatea de Ştiințe Politice și Administrative, secția Jurnalism. A intrat în echipa Alba24 din anul 2010. vezi mai mult ...

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement