Connect with us
Publicitate

ACTUALITATE

Sfinţii Constantin şi Elena: MESAJE, URĂRI şi idei de FELICITĂRI pentru prieteni, colegi, cunoscuţi sau familie


Publicat

MESAJE, URĂRI, FELICITĂRI, SMS 2020 de Sfinţii Constantin şi Elena. Aproape două milioane de români îşi sărbătoresc, pe 21 mai, onomastica. Sunt celebraţi Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena, datorită cărora creştinismul a devenit religie permisă, jertfele sângeroase au fost interzise şi duminica a fost stabilită zi de odihnă în Imperiul Roman.

Numele Constantin este de origine latină şi vine de la constans, constantis („constant”, „ferm”).

Citește și Sfânta Maria 2020: MESAJE și URĂRI pentru familie, colegi, prieteni. Pentru toți cei care-şi sărbătoresc ziua numelui

Elena – străvechiul nume Helene este explicat de unii prin gr. helane („torţă”, „făclie”, dar şi „foc sacru”, la sărbătorile numite Heleneia, dedicate zeiţei Artemis), iar de alţii prin gr. hele „lumina arzătoare a soarelui”.

Citește și MESAJE de Sfântul Alexandru: Idei de urări și felicitări pentru cei care își sărbătoresc ziua numelui

Sfânta Elena este şi ocrotitoarea arheologilor, datorită demersului ei de a căuta crucea pe care a fost răstignit Iisus Hristos.

Astfel, pe 21 mai, aveţi prilejul să transmiteţi mesaje, urări şi felicitări pentru cei care poartă numele Constantin, Elena sau derivate: Ileana, Lenuţa, Lena, Leana, Nuţi, Constantina, Constanţa sau Costel, Costică, Costin şi altele.

Vă oferim câteva exemple de mesaje pentru familie, prieteni, colegi sau cunoscuţi:

Urări Constantin și Elena: Mesaje pentru prieteni, amici, cei dragi

La mulţi ani şi mult noroc în această zi specială. Îţi dorim să ţi se indeplinească toate dorinţele. Cu ocazia Sfinţilor Constantin si Elena, îţi dorim sanatate şi numai bucurii.

La Mulţi Ani! Fie ca Sfântul Constantin al cărui nume îl porţi să-şi coboare ochii asupra ta şi să îţi dăruiasca fericirea dorită şi liniştea interioară.

Să-ţi dea Domnul sănătate, judecată inţeleaptă, viaţă lungă pământească, ce doreşti să se împlinească!

Florile din luna mai să îţi aducă multa iubire în suflet, sănătate, admiraţia celor dragi şi multe dorinţe împlinite. La mulţi ani de ziua numelui!

Îţi doresc să ai parte de o zi de nume minunata şi să ştii că eşti şi vei fi mereu iubit/ă de toţi prietenii tai. Cu drag, …

La zi aniversară, noi îţi urăm numai de bine, îţi dorim sănătate, împliniri, realizări şi îţi uram un sincer “La mulţi ani!”

La mulţi ani! Sfinţii Constantin şi Elena să te călăuzească mereu!

De ziua numelui tău, îţi doresc noroc, fericire şi sănătate. Să ţi se îndeplinească toate dorinţele. La mulţi ani, Constantin/Elena!

Dragă Lena, eşti cea mai bună prietenă pe care o poate avea cineva. Primeşte asadar, din partea mea, multe gânduri bune, urări de sănătate şi un ‘La mulţi ani’ din suflet!

E sărbătoare mare azi, pentru că tu, cea mai bună prietenă a mea, te bucuri de ziua numelui tău. Şi astfel mă bucur şi eu cu tine şi îţi spun că voi fi mereu alături de tine!

Vreau să îţi urez toate cele bune, de „Constantin si Elena”! Sfântul căruia îi porţi numele să te ocroteasca mereu!

Îţi doresc ca de ziua numelui tău să ţi se împlinească toate dorinţele, să fii fericit, iubit, să ai parte numai de raze de soare în viaţă şi îţi urez un sincer la mulţi ani!
Să bem! Ziua de azi a început bine, pentru că este ziua numelui tău! Aşa că îţi reamintesc că ai lângă tine cei mai buni prieteni şi, bineînţeles, că azi dai de băut!

Cu ocazia onomasticii, vreau să îţi spun că pentru mine reprezinţi totul în viaţă şi că sufletul meu îţi doreşte numai fericire şi împliniri!

De ziua ta, sfinţii al căror nume îl porţi să îţi ocrotească paşii şi să îţi aducă zâmbetul pe buze! La mulţi ani!

Zi de sarbatoare! E primăvara, e soare şi e ziua numelui tău! La mulţi ani drag prieten, să rămâi peste ani la fel cum eşti acum!

E ziua ta, draga Elena! Îţi urez cele mai frumoase clipe, bucurie, speranţă şi multe, multe împliniri!

La mulţi ani, cu ocazia zilei de „Sfinţii Constantin şi Elena”! Să ai parte de bucurii

La mulţi ani! E ziua numelui tău, aşa că îţi urez şi eu tot binele din lume!

Cu ocazia zilei de nume, îţi doresc un munte de sănătate, o mare de iubire şi un ocean de fericire!

Cu ocazia zilei onomastice, îţi doresc o oră de linişte, o zi senină, o săptămână de bucurii, o lună de împliniri, un an de prosperitate, un veac de sănătate, fericire şi iubire. La mulţi ani!

La Mulţi Ani! Sper să se spargă conducta fericirii pe strada vieţii tale.

Cele mai calde urări de bine, sănătate şi fericire, de ziua numelui. La mulţi ani!

La mulţi Ani şi să ai parte de un ocean de sănătate, un munte de noroc şi un camion cu bani!
Îţi doresc să ai parte de o zi de nume minunată şi să ştii că eşti şi vei fi mereu iubit/ă de toţi prietenii tăi!
Îţi urez la mulţi ani pentru că porţi acest nume şi fie ca Sfântul Constantin pe care îl reprezinţi să-şi coboare ochii asupra ta şi să îţi dăruiască fericirea dorită şi liniştea interioară.
La mulţi ani! Sfinţii Constantin şi Elena să te călăuzească mereu!

Felicitări Constantin și Elena: Mesaje pentru colegi, şefi, profesori

Cu ocazia sărbătoririi numelui primiţi un călduros “La mulţi ani”, multă sănătate multe realizări si tot ce vă doriţi lângă cei dragi!

Sfântul căruia îi purtaţi numele să vă ocrotească în fiecare zi, să vă aducă liniste şi pace şi să nu lase ca speranţa să se stingă din sufletul dumneavoastră. La mulţi ani cu împliniri şi momente frumoase în viitor!

Cele mai frumoase flori, cele mai sincere urari pentru o zi minunata si un an plin de realizari. La multi ani infloritori!

Fie ca toate împlinirile frumoase, sănătatea şi spiritul acestei zile să vă însotească pretutindeni. Va doresc o zi de Sf. Constantin şi Elena cât mai frumoasă!
O zi speciala pentru un angajat deosebit. La multi ani de ziua numelui tau!La mulţi ani şi mult noroc in aceasta zi speciala. Iti dorim sa ti se indeplineasca toate dorintele. Sănătate si numai bucurii!

Daca toata lumea iti doreste ca aceasta zi sa fie una minunata, eu iti urez ca toate zilele ce urmeaza sa fie pline de bucurii si realizari astfel incat acest nou an sa iti umple sufletul de voie buna. La multi ani!

Un zambet are puterea de a umple totul de lumina. Sper sa ai parte de cat mai multe zambete in viata. La Multi Ani!

Felicitari cu ocazia acestei zile. Iti urez sa fii mereu sanatos, energic si plin de bucurie. La multi ani!

Sper ca ziua numelui tau sa iti aduca multe motive de a sarbatori. La multi ani!

 

SMS Constantin și Elena: Mesaje în versuri

La mulţi ani cu sănătate,

Cu belşug şi cu de toate,

Bucurii şi nestemate,

De-acum şi pe mai departe.

La multi ani, Constantin/Elena!

*

Sa ne trăieşti, ani mulţi si buni,
Norocul să-ţi dea ghes mereu, minuni,
Orice dorinţă-ţi pui să se-mplinească,
Iar anii care trec te-ntinerească!
Un cer albastru fără nori,

În calea ta să fie,
Să ai în viaţă numai flori,
Noroc si bucurie!
La Mulţi Ani!
Un ocean de sănătate,
Un munte de noroc,
Un camion cu bani,
Si un sincer: “La mulţi ani!”
La mulţi ani cu sănătate,
Sa iti dea Domnul tot ce doreşti,
Zile senine si fericire,
Sa ne trăieşti!

 

Hai noroc si voie buna,

Sa petrecem impreuna,

C-astazi este o zi mare,

Si-i motiv de sarbatoare.

La multi ani Constantin/Elena!

 

Pentru sotul meu iubit

Si Constantin numit

Azi in zi de sarbatoare

Eu ii fac calda urare.

La Multi Ani sa ne traiesti

Pe noi la fel sa ne iubesti

Sa fii vesnic bun si bland

Cat vei trai pe pamant.

 

Sa ne traiesti draga Constantin/Elena,

In aur viata sa iti scrie epopeea,

Povestea fericirii si-a iubirii,

A-mbelsugarii, sanatatii si-mplinirii.

 

Cu simple cuvinte

Iti urez fierbinte

Multi ani inainte!

Ani cu cer senin

Si noroc deplin,

Ani cu porti deschise

Pentru nenumaratele tale vise!

La multi ani, Constantin/Elena!

 

Un gand bun si-o sarutare,

Azi, la ceas de aniversare,

Sfantul Constantin/Sfanta Elena sa te ocroteasca,

Visele sa ti se-mplineasca!

La multi ani, Constantin/Elena!

 

Mesaje Constantin și Elena: Mesaje pentru persoane iubite

Fie ca adierea vântului lin al acestei zile frumoase de primăvară să te mângâie cu mirosul îmbietor al florilor de mai, iar sufletul să-ti rămână deschis către calea fericirii si împlinirii eterne!

Dragul meu, cu ocazia acestei zile, îţi urez sa fii mereu sănătos, energic si plin de bucurie. La mulţi ani!

Cu ocazia zilei onomastice, vreau să îţi spun că pentru mine reprezinţi totul în viaţa şi ca sufletul meu îţi doreşte numai fericire şi împliniri!

Este doar înca o zi, dar este cea mai frumoasa din tot anul, căci este ziua ta! La mulţi ani, iubitule/iubito!

Cu ocazia sărbătorii zilei tale de nume, îţi doresc multă sănătate, fericire şi tot binele din lume şi sa ai parte numai de zile senine si însorite!

Azi, de ziua numelui, îţi urez şi eu sa fii iubit(a) si sa ai parte de tot ce îţi doreşti. La mulţi ani!

La mulţi ani, cu ocazia zilei de “Sfinţii Constantin si Elena”! Sa ai parte de bucurii şi împliniri!

Se spune ca iubitii sunt ca luna, iar fratii ca stelele. Eu am observat ca cerul poate arata bine fara luna, dar niciodata fara stele, adica fara tine. La multi ani, iubitule!

Este minunat sa ştii ca cineva te place, cineva se gândeşte la tine, cineva are nevoie de tine… dar e si mai minunat să ştii ca exista cineva care nu-ti uita niciodată ziua de nume. La Mulţi Ani!

Un gand senin si cateva soapte trimise din zari indepartate sa-ti spuna la ureche clipe curate, iubire, fericire, sanatate.

Sa ai parte de cat de multa fericire îţi poate cuprinde inima, de cat de multe zâmbete îţi poate dărui o zi si de toate binecuvântările pe care ţi le poate aduce viaţa. La mulţi ani

Fie ca sfintii Constantin si Elena care te protejaza sa-ti aduca mult noroc, fericire si impliniri. Sa ai o zi minunata!

Cineva acolo sus te iubeşte. Cineva aici jos ţine tare mult la tine. La mulţi ani!

Felicitări, dragul meu, cu ocazia aceastei zile. Îţi urez să fii mereu sănătos, energic şi plin de bucurie. La mulţi ani!
Cu ocazia zilei Sfinţisorului tău, îţi doresc o oră de linişte, o zi senină, o săptămână de bucurii, o lună de împliniri, un an de prosperitate, un veac de sănătate, fericire şi iubire. La mulţi ani!

Nume sărbătorite pentru Sfântul Constantin: Constantin; Costea; Costel; Costache; Costin(a); Codin(a); Constanța; Constantiu; Costandin(a); Constantina; Dinu; Dina; Tinu; Tina; Costel(uș); Costelica; Costică; Costas; Tica; Ticu; Titi(șor); Titel(us); Dinicu; Dinică; Tinuț; Tinel; Tanța; Tănțică; Tanți.

Nume sărbătorite pentru Sfânta Elena: Elena; Elina; Eleni; Elenca; Ela; Eli; Eleonora; Helena; Helene, Helenca; Heleni; Helinca; Ilina; Ilinca; Ileana; Ilenuța; Ilenuș(a); Ilinuța; Leana; Lenuța; Lenuș(a); Leanca; Lena; Leni; Lina; Nora; Nuța; Nuți; Nuțica; Nuțisor.



ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Publicitate

EVENIMENT

Când am putea scăpa de purtarea măștii. Anunțul făcut de ministrul Sănătății

Publicat

România ar putea renunța la obligativitatea purtării măștilor în spații închise în momentul în care în țara noastră nu vor mai exista cazuri noi de îmbolnăvire și focare de coronavirus, a anunțat joi ministrul Sănătății, Nelu Tătaru. În ceea ce privește obligativitatea purtării măștilor la examene, Nelu Tătaru spune că decizia aparține Ministerului Educației. 

„Atâta timp cât vom mai vedea că mai avem nr de cazuri noi, vom purta mască, ca minim gest de protecție. Rămânem la o cale de transmitere cea mai importantă: aerogenă”, a spus Nelu Tătaru într-un interviu la Digi24.

Întrebat dacă ar putea fi vorba de o perioadă de un an, doi, ministrul a răspuns: „Sper să fie mai puțin de un an, doi. Sper să fie o lună, două de purtat masca, de purtat în spațiile închise, mijloace de transport, la serviciu. Gândiți-vă că acum 3-4 ani, când mulți mergeam în orașe europene, ne întrebam de ce asiaticii purtau măști. A rămas un obicei pentru poluare”.

În ceea ce privește renunțarea la măsura ca persoanele care călătoresc în alte țări să stea izolate 14 zile la întoarcerea în România, Nelu Tătaru spune că nu este momentul să se renunțe la această măsură. După 15 iunie, românii care se întorc din anumite țări ar putea să nu mai fie nevoiți să stea în izolare, însă o astfel de decizie nu a fost luată deocamdată și ar putea fi comunicată în jurul datei de 15 iunie, a explicat ministrul Sănătății.

Ministrul Sănătății mai spune că, odată cu scăderea numărului de cazuri de coronavirus, spitalele de suport își vor relua, ușor-ușor, activitatea normală.

sursa: digi24.ro, hotnews.ro

Citeste mai mult
Publicitate

EVENIMENT

Organizațiile pacienților atenționează că sunt internate doar cazurile urgente în spitale și cer măsuri

Publicat

Coaliţia Organizaţiilor Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice din România (COPAC) trage un semnal de alarmă asupra faptului că în continuare sunt internate în spitale doar urgenţele şi solicită Ministerului Sănătăţii să ia de urgenţă măsuri „pentru a nu mai fi încălcate drepturile pacienţilor”.

„Coaliţia Organizaţiilor Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice din România trage un semnal de alarmă asupra situaţiei continue de încălcare a drepturilor pacienţilor. Chiar dacă în alte domenii lucrurile au fost relaxate, nu acelaşi lucru se întâmplă şi în sistemul de sănătate”, potrivit unui comunicat al COPAC.

Coaliţia menţionează că, în urma semnalelor, a alcătuit o listă de încălcări a drepturilor pacienţilor: în continuare sunt internate doar urgenţele, pacienţii sunt amânaţi până după 15 iunie; aparţinătorii pacienţilor nu le este permis accesul în unităţile medicale nici în cazurile speciale care se justifică (persoane care nu se pot deplasa, naşteri, etc.), taţii nu îşi pot vedea copiii nici chiar dacă îşi fac testul COVID, iar unele mame îşi aşteaptă disperate micuţii abia după ce iese rezultatul la test.

„Pacienţii sunt puşi pe drumuri pentru a-şi lua tratamentul (…), pacienţii cu boli infecţioase (tuberculoză, HIV, hepatite) nu au acces în spitalele unde se tratau, acestea fiind spitale COVID sau suport”, precizează COPAC.

Pe lista întocmită de COPAC figurează şi încălcarea confidenţialităţii diagnosticului pacienţilor decedaţi de COVID, prin menţionarea unor diagnostice precum HIV, schizofrenie, chiar şi după moarte.

„Dacă în luna martie, când nu ştiam exact care va fi amploarea pandemiei, aceste măsuri erau justificate, în prezent trebuie să înceteze”, potrivit comunicatului.

Preşedintele COPAC, Radu Gănescu, a declarat că autorităţile trebuie să înţeleagă că au de gestionat un sistem de sănătate cu mulţi pacienţi şi nu doar cu cei COVID.

„Ca de obicei, ne situăm într-o situaţie extremă: interzicem orice drept şi nu ne gândim niciun moment la binele pacienţilor. Se pare că ne-am pierdut şi bunul simţ şi orice urmă de umanitate în anumite cazuri, iar nouă, ca reprezentanţi ai pacienţilor, acest lucru ni se pare de neacceptat. Nu mai acceptăm aceste încălcări de drepturi ale pacienţilor şi vă solicităm urgent să luaţi măsuri care să corecteze aceste lucruri, care în luna iunie 2020 nu mai au nicio justificare”, a spus Radu Gănescu.

COPAC roagă Avocatul Poporului să se sesizeze în acest caz.

„COPAC solicită Ministerului Sănătăţii să ia de urgenţă măsuri pentru a nu mai fi încălcare drepturile pacienţilor prin adoptarea unor reglementări care să găsească soluţii la aceste probleme expuse. Totodată, COPAC roagă Avocatul Poporului să se sesizeze în acest caz de încălcare flagrantă a drepturilor pacienţilor”, se arată în comunicat.

sursă: Agerpres

Citeste mai mult
Publicitate

BLAJ

Intervenție a pompierilor în Blaj, pentru deblocarea accesului într-o casă. O femeie avea probleme medicale

Publicat

Pompierii din Blaj au fost chemați să intervină, joi după-amiaza, pentru deblocarea ușii unei case din municipiu.

Incidentul a fost semnalat pe strada Costache Negri.

Pompierii acționează cu o autospecială.

Potrivit ISU Alba, o femeie a fost găsită în interiorul casei.

Aceasta era în stare de conștiență și primește asistență medicală de prim ajutor de la echipajul de Ambulanță.

Citeste mai mult
Publicitate

ACTUALITATE

Biserica Evanghelică din Câlnic, din ansamblul-monument UNESCO, va fi renovată cu fonduri Regio. Cât vor dura lucrările

Publicat

Încep lucrările pentru renovarea Bisericii Evanghelice din Câlnic – componentă a ansamblului-monument UNESCO de importanță mondială. Finanțarea este asigurată din fonduri nerambursabile Regio, iar proiectul presupune și promovarea obiectivului turistic.

Biserica evanghelică din cadrul Ansamblului Cetate (Burgviertel) Câlnic va fi reabilitată, pentru a fi eliminat riscul accentuat de prăbușire. Ansamblul monumental va fi amenajat și dotat, atât pentru protejarea acestuia, cât și pentru acces în siguranță al vizitatorilor.

Cunoscută de localnici ca biserica ”din Deal”, aceasta ar fi fost construită în secolul al XIII-lea, dar structura de acum datează din secolul al XV-lea și a fost semnificativ modificată în secolul al XIX-lea, fapt care a determinat aspectul său neogotic. Înăuntru se mai păstrează două tabernacole şi portalul gotic al sacristiei. În cor se păstrează câteva elemente de sculptură din faza iniţială: două tabernacole şi portalul sacristiei, precum şi coloane angajate ce susţineau cândva o boltă. Tot aici se află două strane baroce pictate, databile în a două jumătate a secolului al XVIII-lea. Tribună vestică a bisericii adăposteşte o orgă datând din 1867, construită de Carl Hesse din Viena, potrivit reprezentanților Parohiei Evanghelice Câlnic.

Cetatea Câlnic formează, împreună cu celelalte monumente istorice, Centrul Cultural Internaţional, patronat de Institutul de Arheologie şi Istoria Artei al Academiei Române din Cluj-Napoca şi Asociația “Ars Transsilvaniae” România. În spaţiile din cetate au fost şi sunt organizate mai multe expoziţii documentare şi de artă, iar capela a devenit aula în care se desfăşoară simpozioane, colocvii şi conferinţe. În aceeași ambianţă s-au desfăşurat concerte şi audiţii de muzică medievală, renascentistă sau barocă.

Proiectul „Conservarea, reabilitarea și promovarea Bisericii Evanghelice din Câlnic (jud. Alba) componentă a ansamblului protejat UNESCO“, finanțat prin Programul Operațional Regional 2014-2020 este implementat de către Parohia Evanghelica C.A Câlnic și are o valoare de peste 3,86 milioane lei, din care de 3,7 milioane lei reprezintă finanțare nerambursabilă.

Potrivit cererii de finanțare pentru reabilitarea Bisericii Evanghelice din Câlnic, lucrările de amenajare vor dura maxim 30 luni de la data semnării contractului de finanțare.

Prin această investiție se urmărește creșterea atractivității turistice a zonei prin dezvoltarea monumentului de importanță mondială – UNESCO, respectiv Biserica evanghelică din cadrul Ansamblului Cetate (Burgviertel) Câlnic. Obiectivele specifice ale proiectului vizează, pe de o parte, lucrări de reabilitare a ansamblului bisericii, iar pe de altă parte digitizarea obiectivului de patrimoniu, precum și întocmirea și operaționalizarea unui plan de marketing cu acțiuni socio-culturale care să consacre obiectivul de patrimoniu în calitate de centru de atracție turistică și să conducă la creșterea numărului de vizitatori cu minim 50% anual.

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate