Connect with us
Advertisement

Eveniment

Silviu Bian a fost eliberat din penitenciar! ”S-a purtat bine” și a scris o lucrare științifică

Publicat

Fostul șef al Agenţiei Naţionale Pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM) Silviu Bian, condamnat la 6 ani de închisoare pentru luare de mită, a fost pus în libertate la începutul acestei săptămâni judecătorii considerând că a „avut o comportare foarte bună” şi „a dat dovezi temeinice de îndreptare”. Judecătoria Deva a decis eliberarea condiţionată a condamnatului încă din 12 septembrie 2017, dar hotărârea a fost contestată de DNA. Luni, în 23 octombrie, Bian a fost eliberat, după ce instanța a respins contestația DNA.

Potrivit instanţei de judecată, din pedeapsa aplicată, echivalentă cu 2.192 zile, Silviu Bian a executat efectiv, până la data discutării în comisie, 1.203 de zile, iar prin adăugarea zilelor câştigate prin muncă prestată de 145 zile şi 115 zile arest preventiv el a executat două treimi din pedeapsa la care a fost condamnat.

Acesta a beneficiat de o reducere a pedepsei cu 30 de zile, ca urmare a scrierii unei lucrări, în cursul anului 2015”, se afirmă în motivarea hotărârii de la instanţa din Hunedoara.

Lucrarea prezentată de Silviu Bian se numeşte ”Impactul Migraţiei asupra Pieţei Forţei de Muncă din România”. Lucrarea a apărut în 2015, la editura Altip din Alba Iulia și a fost coordonată de profesorul Sorin Briciu de la Universitatea 1 Decembrie 1918 din Alba Iulia. DNA a contestat calitatea de autor a lui Bian, fără succes însă.

Bian a fost condamnat în 2014, după ce DNA l-a acuzat că a primit mită în mod repetat, în perioada decembrie 2010 – octombrie 2011, peste 250.000 de euro pentru a debloca cofinanțarea unor programe, din fonduri europene. Acesta a fost și vicepreședinte al PDL Alba.

Pe toată perioada, Bian a susținut că este o victimă a sistemului.

Judecat pentru luare de mită în formă continuată, Bian a fost condamnat, în 23 mai 2012, de Tribunalul Bucureşti, la 9 ani de închisoare cu executare. După 12 termene în care judecarea apelului a fost amânată din diferite motive, Curtea de Apel Bucureşti a dispus, în 7 iunie 2013, reducerea pedepsei cu închisoarea, la 6 ani.

Instanţa a motivat hotărârea prin faptul că pedeapsa iniţială dată de Tribunalul Bucureşti este excesivă, având în vedere că, printre altele, inculpatul a fost în arest preventiv, a avut interdicţii de mişcare pe teritoriul ţării şi s-au dispus măsuri asigurătorii pentru recuperarea banilor primiţi ca mită.

Ulterior, au înaintat recurs şi procurorii DNA, dar şi ceilalţi inculpaţi – Cristache Ristea şi Alexandra Maria Ţichindelean.

Silviu Bian, fost vicepreședinte al PDL Alba și președinte ANOFM – funcție echivalentă cu cea de secretar de stat la Ministerul Muncii și Protecției Sociale, a fost reținut în octombrie 2011, de procurorii DNA, sub acuzaţia că a primit mită în mod repetat, în perioada decembrie 2010 – octombrie 2011, peste 250.000 de euro pentru a debloca cofinanțarea unor programe, din fonduri europene.

Dosarul a fost înregistrat la Tribunalul Bucureşti în 9 noiembrie 2011.

Alături de Bian au fost judecate încă două persoane, foști subordonați ai acestuia. Cristache Ristea a primit, la instanța de fond, o pedeapsă de patru ani de închisoare, pentru complicitate la luare de mită, iar Alexandra Maria Ţichindelean a fost condamnată la doi ani şi şase luni de închisoare, pentru luare de mită, în cazul celor doi instanţa dispunând suspendarea executării pedepsei. Tribunalul Bucureşti a mai dispus confiscarea de la Silviu Bian a sumelor de 956.500 de lei şi 22.000 de euro.

Citește și:

Fostul șef ANOFM Silviu Bian, eliberat condiţionat pentru că a dat „dovezi temeinice de îndreptare“. Lucrarea sa științifică, contestată de DNA

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

1 Comentariu

1 Comentariu

  1. mihai viteza

    miercuri, 25.10.2017 at 21:58

    propun să fie reangajat pe post acum că este un om liber

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement