Administrație
Silviu Ponoran nu va mai apărea pe buletinele de vot de la alegerile parlamentare. Mesajul primarului din Zlatna
Silviu Ponoran nu va mai apărea pe buletinele de vot la alegerile parlamentare din acest an. Secretarul general al organizației județene a PNL, Marius Hațegan, a spus că pe primul loc al listei pentru Senat se va afla Claudiu Răcuci, urmat de Corina Rotar. De asemenea, pe listă se va mai regăsi Cristian Costea. ”Domnul Ponoran rămâne un membru important al PNL, în zona Munților Apuseni” a spus Hațegan.
Măsura vine după o decizie definitivă a Curții de Apel Alba Iulia.
Curtea de Apel Alba Iulia a respins, duminică, apelul formulat de primarul oraşului Zlatna, Silviu Ponoran, aflat pe primul loc pe lista PNL Alba pentru Senatul României, la o decizie a Tribunalului Alba.
PNL Alba va trebui să schimbe și materialele publicitare, unele deja comandate și produse. Marius Hațegan spune însă că asta nu ar fi o problemă mare, dar nu a oferit alte detalii.
Silviu Ponoran, reacție cu un citat din Arsenie Boca
Silviu Ponoran a reacționat și el după decizia Curții de Apel, într-o postare pe contul său de Facebook:
”Azi, 20 octombrie, drumul meu spre Senatul României a fost oprit prin admiterea contestației depusă de PSD Alba.
Regret că-i dezamăgesc pe cei care și-au pus speranțele și încrederea în mine și în ceea ce puteam face ca senator pentru oamenii și localitățile din Alba și Țara Moților.
Citește și VIDEO Ce spune conducerea PNL Alba despre retragerea lui Silviu Ponoran de pe listele de la Senat: ”Nu ne afectează”
Eu nu am avut și nu am nimic de ascuns. NU sunt condamnat penal.
Prin Decizia Curții de Apel Alba de astăzi, consider că mi s-a luat un drept garantat prin Constituție fără să încalc prevederile legale cu privire la alegerile parlamentare, pe care le îndeplinesc în totalitate
Sunt obișnuit să duc bătălii pentru adevăr, pentru că așa ne obligă sistemul din România, țara noastră bogată și frumoasă dar părăsită de milioane de români și din cauza nedreptăților.
Dragi prieteni, viața merge înainte! Important este să fim sănătoși, să avem nădejde și credință.
Și în momentele grele, cum este cel prin care trec eu acum, să avem în minte sfatul Sfântului Arsenie Boca: “Tu fă bine și așteaptă răul. Binele ți-l va răsplăti Dumnezeu” a scris acesta pe Facebook, după aflarea deciziei.
Reamintim că Tribunalul Alba invalidase candidatura liberalului Silviu Ponoran, la alegerile pentru Senatul României.
Motivul invocat de tribunal este decizia ANI prin care Ponoran a fost găsit în conflict de interese.
Contestația prin care s-a cerut invalidarea acestuia la Senat fusese depusă de PSD Alba. Aceștia ceruseră ca Tribunalul Alba să constate că Ponoran este în conflict de interese după decizia definitivă din 2021. Iar Tribunalul Alba a decis să nu treacă peste decizia ANI.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News