Economie
Silviu Vinţeler: „Mai repede de 2016 nu putem începe investiţia la baza de tratament de la Ocna Mureş”

„Este un proiect foarte fumos, care include bazine, săli de tratament, pentru că se doreşte îmbinarea agrementului cu tratamentul. Include inclusiv amenajarea unui drum de 1,5 km până la aceste băi. Să sperăm că vom putea finanţa pe următoarea secţiune de fonduri europene”, a spus edilul oraşului Ocna Mureş. Dacă ghidurile de finanţare apar la începutul lunii octombrie, în trei săptămâni va fi realizat şi studiul de fezabilitate.
Băile sărate au fost demolate în 2011, de investitorul care le-a cumpărat. Acestea au fost construite în 1896, prima dată fiind construcţii de lemn, apoi în 2000 au fost făcute din cărămidă. Băile sărate nu au fost clasificate ca monument istoric, nici de inters local sau naţional, motiv pentru care investitorul privat le-a putut demola.
„Dacă apar ghidurile undeva în septembrie – octombrie, vedem pe ce ghid ne pliem. Studiul de fezabilitate pentru depunerea proiectului se va face în maxim 3 săptămâni. Avem deja toată baza de date, studii geo. În trei săptămâni putem să perfectăm un studiu de fezabilitate, să depunem acest proiect. Dacă vom reuşi să depunem proiectul în 2015, mai repede de 2016 nu putem începe investiţia. Investiţia se va derula pe o perioadă de cel puţin doi ani”, a precizat Silviu Vinţeler.

Citeşte şi Investiţii la Ocna Mureş. 4 milioane de euro din fonduri europene pentru construirea băilor sărate. LISTA obiectivelor finanţate din bugetul local
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News
ocneanul
duminică, 24.08.2014 at 02:32
Studiu de prefezabilitate PE teren privat?Mai primare ne vinzi gogosi!Du-Te la Noslac!
anda
duminică, 24.08.2014 at 22:36
dar ceilalti primari ce ti/au vandut?