Eveniment
UPDATE SIMULARE EVALUARE NAŢIONALĂ 2017, în Alba: SUBIECTELE pentru Limba Română. Prezența la testări
Prezenţă record a elevilor din judeţul Alba, în prima zi a de simulare la examenul de Evaluare naţională din judeţul Alba. Elevii de clasa a VIII-a au susţinut, luni, prima probă în cadrul sesiunii de simulare a examenului de Evaluare Naţională 2017, cea de Limba Română.
Aceștia au avut la dispoziţie două ore pentru rezolvarea subiectelor.
Rezultatele urmează să fie afișate în data de 31 martie. De asemenea, la fel ca în anii trecuți, notele obținute nu vor fi trecute în catalog, rezultatele fiind doar discutate la nivelul fiecărei instituții de învățământ, pe baza acestora urmând a fi luate măsuri pentru îmbunătățirea performanței școlare.
La clasa a VIII-a, în judeţul Alba, dintre cei 2.888 elevi înscrişi, au fost prezenţi 2.679 (95%), potrivit datelor comunicate de inspectorul şcolar general Marcela Dărămuş.
Simularea examenului de Evaluare Națională 2017 pentru elevii clasei a VIII-a:
La primul subiect, punctul A, elevii au avut de rezolvat 6 cerințe pe baza poeziei „Toamnă la Mirocani” de Ioan Pillat.
Pentru punctul B aceștia au avut de redactat o compunere de minim 150 de cuvinte în care să motiveze apartenența la genul liric a poeziei „Toamnă la Mirocani” de Ion Pillat.
Pentru subiectul al II-lea, punctul A, elevii au avut de răspuns la 6 cerințe formulate pe baza textului „O călătorie în jurul lumii” prin intermediul pieselor de șah (www.historia.ro).
La punctul B, elevii de au avut de redactat, în 150-300 de cuvinte, o întâmplare petrecută în timpul practicării unui joc.
UPDATE: Subiectele şi baremele de corectare au fost publicate de Ministerul Educaţiei:
EN_limba_romana_2017_var_simulare
EN_limba_romana_2017_bar_simulare
Calendarul simulării Evaluării Naţionale pentru elevii clasei a VIII-a şi al simulării probelor scrise ale examenului de Bacalaureat naţional, în anul şcolar 2016-2017:
13 martie 2017
– Limba şi literatura română – probă scrisă (clasa a VIII-a)
– proba E)a) (bacalaureat) – probă scrisă – Limba şi literatura română
14 martie 2017
– Limba şi literatura maternă – probă scrisă (clasa a VIII-a)
– proba E)b) (bacalaureat) – probă scrisă – Limba şi literatura maternă
16 martie 2017
– Matematică – probă scrisă (clasa a VIII-a)
– proba E)c) (bacalaureat) – probă scrisă – Proba obligatorie a profilului
17 martie 2017
– Simularea probei E)d) (bacalaureat) – probă scrisă –
– Proba la alegere a profilului şi specializării (numai pentru elevii clasei a XII-a)
31 martie 2017
– Afişarea rezultatelor
Citește și BACALAUREAT 2017: MODELE de SUBIECTE, calendar şi detalii de la Ministerul Educaţiei. TOATE datele pentru candidaţi
Citește și EVALUARE NAŢIONALĂ 2017, clasa a VIII-a: MODELE de SUBIECTE, publicate de Ministerul Educaţiei. CALENDAR şi detalii despre examen
Vezi şi SIMULARE BACALAUREAT 2017: SCHIMBĂRI la testele probei de Limba şi literatura ROMÂNĂ. Vezi MODELE de SUBIECTE pentru clasa XI
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News