Connect with us
Advertisement

Educație

Simulare Evaluare Națională 2023: Marți, proba la Matematică. Modele de subiecte și reguli pentru elevii de clasa a VIII-a

Publicat

Simulare Evaluare Națională 2023: sesiunea de simulare continuă marți, 21 martie, cu proba la Matematică. Sunt așteptați să participe peste 2.800 de elevi de clasa a VIII-a din Alba, alături de colegi din țară.

Simularea începe la ora 9.00, moment în care, în fiecare sală, vor fi distribuite subiectele. Accesul elevilor în săli este permis până la ora 8.30.

Aceștia au la dispoziție două ore, din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor, pentru rezolvarea acestora.

Vezi EVALUARE NAȚIONALĂ 2023: Modele de subiecte la Română și Matematică, pentru elevii de clasa a VIII-a, publicate de minister

Subiectele sunt elaborate pe baza conţinuturilor şi competenţelor asociate acestora, conform programelor.

Obiectivele simulării sunt familiarizarea elevilor cu rigorile unui examen real și optimizarea rezultatelor obţinute de către elevii din învăţământul preuniversitar la finalul studiilor gimnaziale

Rezultatele obținute de elevi la simulare sunt analizate la nivelul fiecărei unități de învățământ în care acestea s-au desfășurat, prin discuții individuale cu elevii, dezbateri la nivelul clasei, ședințe cu părinții, precum și la nivelul consiliului profesoral, în vederea adoptării unor măsuri pentru îmbunătățirea performanțelor școlare în perspectiva examenelor din vară.

Rezultatele obținute la simulare nu se contestă și nu se trec în catalog. Totuși, în situațiile excepționale în care se dorește consemnarea notelor în catalog, acest lucru se poate face în baza unei cereri scrise depuse de cei interesați.

Simulare Evaluare Națională 2023 – CALENDAR

  • 20 martie 2023: Limba şi literatura română – probă scrisă
  • 21 martie 2023: Matematică – probă scrisă
  • 22 martie 2023: Limba şi literatura maternă – probă scrisă
  • 29 martie 2023: Comunicarea rezultatelor

Reguli la simulare Evaluare Națională 2023

Elevii sunt așezați în bănci, în ordine alfabetică. Aceștia primesc subiectele în formă de broșură. Vor putea cere pagini suplimentare, dacă este cazul.

Elevul rezolvă subiectele pe ciornă și trece răspunsul corect în broșură. La final, broșura conține pagini suplimentare liniate, pe care elevul le poate folosi în vederea finalizării răspunsurilor ce necesită redactare, în cazul în care spațiul alocat nu a fost suficient sau a greșit și dorește să reia rezolvarea.

Numerotarea paginilor se realizează de către profesorul asistent la predarea lucrării de către elev. Pe prima pagină a broșurii se completează numărul total de pagini primite de la elev. Spațiile rămase libere/necompletate se barează/marchează cu litera Z.

La Matematică, sunt permise marcajele pe figură (geometrică) şi completarea figurilor cu creion sau stilou/pix de culoare albastră. De asemenea, este permisă realizarea unor figuri geometrice (cu creion sau stilou/pix de culoare albastră) în spaţiul pus la dispoziţie pentru rezolvarea problemelor.

Cum se corectează un răspuns greșit:

  • la Matematică – un răspuns de la Subiectul I sau de la Subiectul al II-lea poate fi corectat prin tăierea cu o linie orizontală şi încercuirea altui răspuns considerat corect.

Fiecare lucrare este evaluată de doi profesori evaluatori.

Simulare Evaluare Națională 2023 – programa și conținuturi exceptate

Potrivit OME 3138/2023, pentru simularea probelor Evaluării Naționale pentru absolvenții clasei a VIII-a, în anul școlar 2022 – 2023, este valabilă programa aprobată prin Ordinul ME 4730/2022.

Luni, 20 martie, a fost testarea la Română.

Vezi Simulare Evaluare Națională 2023: Subiectele și baremele la ROMÂNĂ, publicate de minister

Examenul de Evaluare Națională propriu-zis va fi în perioada 19-22 iunie.

CALENDAR Evaluare Națională 2023

  • 6-9 iunie 2023: înscrierea la evaluarea națională
  • 9 iunie 2023: încheierea cursurilor pentru clasa a VIII-a
  • 19 iunie 2023: Limba și literatura română – probă scrisă
  • 21 iunie 2023: Matematică – probă scrisă
  • 22 iunie 2023: Limba și literatura maternă – probă scrisă
  • 28 iunie 2023 (până la ora 14:00): Afișarea rezultatelor înaintea contestațiilor
  • 28 iunie 2023 (ora 16:00 – ora 19:00) – 29 iunie 2023 (ora 8:00 – ora 12:00): Depunerea contestațiilor
  • 29 iunie – 4 iulie 2023: Soluționarea contestațiilor
  • 4 iulie 2023: Afișarea rezultatelor finale după soluționarea contestațiilor

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement