Connect with us
Advertisement

Educație

Simularea examenului de Evaluare Națională boicotată de profesori în peste 1100 de școli. Revendicările FSLI

Evaluare Nationala

Publicat

Cadrele didactice din peste 1100 de școli vor boicota Simularea examenului de Evaluare Națională care va începe luni, 5 martie 2018. Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) anunţă că a consultat în această perioadă membrii de sindicat în vederea declanşării protestelor, iar la nivelul cadrelor didactice din 1.100 unităţi școlare s-a optat pentru boicotarea simulării examenului naţional, în perioada 5-7 martie 2018.

Citeşte şi Simulare BACALAUREAT şi EVALUARE NAŢIONALĂ 2018. Calendarul testărilor. Modele de subiecte publicate de MEN

Conducerea executivă a Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ, membrii Biroului Operativ, precum şi cei ai Colegiului Naţional al Liderilor afirmă că susţin demersul cadrelor didactice, pe care le asigură de tot sprijinul pentru perioada următoare, adăugând că şi Federaţia Naţională a Asociaţiilor de Părinţi este alături de FSLI în acest demers.

Citeşte şi SIMULARE EVALUARE NAŢIONALĂ 2018, clasa a VIII-a: Capitole exceptate din testările la Română şi Matematică

„Angajaţii din educaţie au recurs la această formă de protest din cauza nemulţumirilor majore şi a lipsei de răspuns din partea Guvernului, dar şi a liderilor celor două camere din Parlamentul României, la solicitările federaţiei noastre. Membrii de sindicat din 1.100 de unităţi de învăţământ, din 28 de judeţe şi din Municipiul Bucureşti, au decis să nu participe la simularea examenului de evaluare naţională care se desfăşoară în perioada 5-7 martie 2018”, transmite FSLI.

Citește și LUNI începe SIMULAREA EVALUĂRII NAŢIONALE pentru elevii din clasa a VIII-a. Modele de subiecte

Solicitările cadrelor didactice, transmise Guvernului României şi conducerii celor două camere ale Parlamentului României, sunt:

1. Soluţionarea problemei privind reîncadrarea personalului didactic după intrarea în vigoare a Legii – cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice;

2. Majorarea salarială de la data de 1 martie 2018 să nu fie condiţionată de comasări de unităţi de învăţământ, disponibilizări de personal şi de tăieri ale unor drepturi salariale legale;

3. Creşterea costului standard per elev/preşcolar pentru cheltuielile materiale, astfel încât părinţii să nu mai fie nevoiţi să aducă bani de acasă pentru dotarea claselor;

4. Rezolvarea modului de calcul al sporurilor şi indemnizaţiilor care li se cuvin salariaţilor din sistemul educaţional;

5. Rediscutarea grilei de salarizare pentru personalul didactic, având în vedere că această categorie socio – profesională are coeficienţi de ierarhizare situaţi în pătrimea inferioară;

6. Modificarea Regulamentului – cadru privind stabilirea locurilor de muncă, a categoriilor de personal, mărimea concretă a sporurilor pentru condiţii de muncă, precum şi condiţiile de acordare a acestora pentru personalul din familia ocupaţională „ÎNVĂŢĂMÂNT”, aprobat prin H.G. nr. 34/2018, care, prin conţinutul său, discriminează personalul nedidactic din învăţământ, căruia nu i se aplică;

7. Acordarea dreptului personalului didactic de a fi pensionat, la cerere, cu 3 ani înainte de împlinirea vârstei standard de pensionare, fără diminuarea cuantumului pensiei.

Ministerul Educaţiei Naţionale organizează, în perioada 5 – 7 martie 2018, la nivel naţional, simularea Evaluării Naţionale pentru elevii clasei a VIII-a, la care sunt aşteptaţi să participe cei aproape 180.000 de elevi înscrişi în clasa a VIII-a la începutul anului şcolar 2017-2018.

VEZI: SUBIECTE MATEMATICĂ la Simulare Evaluare Naţională 2018: Ce au avut de rezolvat elevii de clasa a VIII-a

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement