Sindromul alpha-gal: Alergia la carne roșie care poate apărea după mușcătura de căpușă. Simptome și alimente de evitat
Sindromul alpha-gal: O alergie mai puțin cunoscută care poate apărea după mușcătura de căpușă și se manifestă la câteva ore după consumul de carne roșie.
Sindromul alpha-gal poate provoca reacții digestive, urticarie, dar și probleme de respirație.
Cum apare?
Explicat cel mai simplu, o căpușă mușcă un animal, cum ar fi o căprioară, vacă sau alt mamifer, apoi căpușa mușcă omul, potrivit cdc.gov.
Prin saliva căpușei, organismul omului poate fi "sensibilizat" la alpha-gal, deoarece "Alpha-gal" este o moleculă de zahăr care se găsește în corpul multor mamifere.
Omul nu are această moleculă în mod normal. Astfel, după mușcătură, când persoana mănâncă carne de mamifer, de exemplu vită, porc, miel sau vânat, sistemul imunitar reacționează ca și cum ar fi ceva periculos.
De asta mai este numit și "alergia la carne roșie după mușcătura de căpușă".
Ce este diferit față de alte alergii?
Reacția apare de obicei la 2-6 ore după masă.
De exemplu, omul mănâncă seara carne de porc, iar noaptea se trezește cu mâncărimi, urticarie, dureri de burtă, diaree sau respirație grea.
Diagnosticul este stabilit de medic, în special de alergolog, pe baza simptomelor, a istoricului de mușcături de căpușe și a unei analize de sânge care detectează anticorpii IgE specifici pentru alpha-gal.
Simptome
- pete roșii/urticarie pe piele;
- mâncărimi;
- greață, crampe, diaree;
- umflarea buzelor, feței sau gâtului;
- respirație dificilă;
- în caz grav, șoc anafilactic.
În mod evident, nu înseamnă că toți cei mușcați de căpușă fac boala. Doar unele persoane dezvoltă această alergie.
De asemenea, cele mai multe cazuri au fost raportate la adulți. Totuși, această afecțiune poate fi dezvoltată de persoanele de toate vârstele.
Alimente care pot declanșa reacția:
- carne de vită;
- carne de porc;
- carne de miel/oaie;
- vânat;
- organe;
- uneori lapte, brânzeturi, unt;
- gelatină sau unele produse/medicamente care au ingrediente de origine animală.
Carnea de pui, curcan și peștele nu conțin alpha-gal în același fel, deci de obicei sunt tolerate.
Cât durează sindromul
Sindromul alpha-gal nu are o durată exactă și nu există un tratament care să îl vindece rapid.
În unele cazuri, alergia se poate reduce în timp sau chiar poate dispărea, însă acest lucru diferă de la o persoană la alta, potrivit Mayo Clinic.
Un lucru important este evitarea altor mușcături de căpușe. O nouă mușcătură poate întreține sensibilitatea organismului și poate face ca reacțiile să continue sau să devină mai puternice.
Pentru unele persoane, simptomele pot dura câțiva ani.
În alte cazuri, sensibilitatea poate rămâne pe termen lung.
De aceea, pacienții care au avut reacții după consumul de carne roșie ar trebui să discute cu un alergolog sau cu un medic.
Cum pot trăi pacienții cu sindromul alpha-gal
Persoanele diagnosticate cu sindrom alpha-gal trebuie să evite alimentele și produsele care le provoacă reacții.
Potrivit CDC, gestionarea afecțiunii presupune evitarea produselor care conțin alpha-gal, prevenirea mușcăturilor de căpușe și solicitarea ajutorului medical în cazul reacțiilor severe.
De cele mai multe ori, pacienții trebuie să evite:
- carnea provenită de la mamifere, precum vită, porc, miel, vânat sau iepure.
- în unele cazuri pot apărea reacții și la lactate, gelatină sau la anumite medicamente, însă nu toți pacienții reacționează la fel.
Din acest motiv, lista alimentelor și produselor care trebuie evitate ar trebui stabilită împreună cu medicul.
Specialiștii recomandă și citirea atentă a etichetelor, deoarece unele produse pot conține ingrediente de origine animală, cum ar fi gelatină, extracte de carne sau grăsimi animale.
Foto: arhivă/pixabay
ȘTIREA TA — trimite informații foto/video la Alba24
Publică Anunț Gratuit pe Alba24.ro
Publica un anunt gratuit





Comentarii (0)