Educație
Situația cazurilor COVID în școlile din Alba, 11 februarie: a scăzut numărul infectărilor în rândul elevilor și profesorilor
În județul Alba, numărul elevilor testați pozitiv COVID a scăzut cu 42%, față de raportarea anterioară.
Și numărul claselor în online a scăzut: doar 31 față de 81, săptămâna trecută.
Majoritatea claselor trecute în online după cazuri COVID sunt de la unități de învățământ din Alba Iulia, Sebeș și din mediul rural.
Potrivit IȘJ Alba, până vineri, 11 februarie, în județ erau 375 cazuri de elevi confirmați COVID (față de 654 în 4 februarie, 509 la 31 ianuarie, 260 de cazuri la 21 ianuarie și 16 cazuri în noiembrie). De asemenea, erau 119 cazuri în rândul personalului angajat în școli (față de 210 în 4 februarie, 154 în 31 ianuarie, 75 în 21 ianuarie și 42 în noiembrie 2021).
Vezi AICI incidența COVID în localități din județ, 11 februarie.
Erau înregistrate 31 de clase cu activitate față în față suspendată. Comparativ, săptămâna trecută, erau 81 de clase online.
Potrivit regulilor în vigoare, o clasă trece în online la 3 cazuri confirmate de îmbolnăvire cu virusul SARS-CoV-2.
Nu sunt cazuri de școli care să fie închise săptămâna viitoare. Gradul de ocupare al paturilor COVID în județ este de 57,76% (pragul este de 75% pentru trecerea în online).
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Alba24 și pe Google News
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News