Connect with us
Advertisement

Actualitate

Situaţia de la Colegiul Naţional “David Prodan” Cugir, adusă în atenţia MEN de către deputatul Florin Roman

david prodan

Publicat

Florin Roman, deputat PNL de Alba, cere explicaţii Ministerului Educaţiei Naţionale despre situaţia de la Colegiul Naţional “David Prodan” din Cugir, unde a fost redusă o clasă din planul de şcolarizare.

Într-o adresă către ministrul Educației Naționale, Valentin Popa, deputatul Florin Roman întreabă dacă va păstra cele trei clase, de Matematică-Informatică”,  ”Ştiinţele Naturii” şi ”Filologie”, cerute de părinţi şi elevi.

Citeşte şi FOTO: Protest la Cugir. Părinţi, profesori şi elevi cer încă o clasă la Colegiul Naţional „David Prodan”

“După cum bine știți, luni, 7 mai, câteva zeci de părinți și elevi cugireni din clasele a VIII-a au protestat, în fața Colegiului Național “David Prodan” din Cugir, pentru a-și exprima nemulțumirea față de decizia Inspectoratului Școlar Județean Alba, avizată de Ministerul Educației Naționale, de a reduce cu o clasă planul de școlarizare al colegiului. Astfel, ISJ Alba a repartizat doar două clase, curs de zi, în loc de trei, comasând clasele de ”Ştiinţele Naturii” şi ”Filologie” într-una singură.

Practic, prin această decizie, elevii de clasa a VIII-a care își doreau să studieze în cadrul acestei instituții de prestigiu, la nivel național și local, vor fi nevoiţi să aleagă alte licee din oraș sau județ.

Inspectoratul și Ministerul trebuie să țină cont în decizia lor de nevoile comunității locale și de numărul ridicat de elevi care și-au exprimat opțiunea de a studia la acest colegiu. De aceea, consider că existența a trei clase în planul de școlarizare al Colegiului Național “David Prodan” este pe deplin justificată.

Având în vedere aceste considerente, vă solicit, domnule Ministru, în calitate de deputat de Alba, să prezentați care este poziția dumneavoastă pe acest subiect și să precizați dacă Ministerul Educației Naționale va da curs solicitării reprezentanților Colegiului Național “David Prodan”, dar și a părinților și elevilor din Cugir, de a păstra integral, în planul de școlarizare, cele trei clase de ”Matematică-Informatică”,  ”Ştiinţele Naturii” şi ”Filologie”?”, transmite deputatul de Alba.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement