Camera Deputaților a adoptat în calitate de for decizional un proiect de lege care face dreptate pentru pensionarii cu pensii calculate greșit.

Amendamentul a a venit ca umrare a situației din județul Alba, unde o pensionară a fost a primit o pensie mai mică decât avea dreptul, timp de 16 ani, din cauza unei culpe a funcționarilor.

Publicitate

”Intervenția legislativă pe care am făcut-o în calitate de deputat liberal, impune termenul de prescripție pe perioada nedeterminată, înlăturând prevederea prescripției generale la 3 ani.

Citește și: VIDEO Caz revoltător la Casa de Pensii Alba: Din cauza unui „cod greșit”, o femeie a încasat timp de 16 ani o pensie mai mică

De-a lungul mandatului de parlamentar, prin intermediul petițiilor, unii cetățenii mi-au reclamat existența unor situații în care, deși aveau de primit sume de bani de la Casa Națională de Pensii, aceștia nu și-au mai putut valorifica dreptul din cauza intervenirii termenului general de prescripție, cu toate că eroarea aparținuse organului administrativ” a declarat Florin Roman.

Publicitate

Ultimul caz revoltător, adus la cunoștința publicului, este cel al unei pensionare din județul Alba care a fost nedreptățită în ceea ce privește dosarul său de pensie, mai precis punerea în plată a deciziei de pensionare pentru limită de vârstă.

Astfel, după ce inițial a depus documentele pentru a se pensiona anticipat, iar peste doi ani, la împlinirea vârstei legale de pensionare, a depus un nou dosar, dar, din cauza unei erori materiale, nu s-a procesat corect această modificare a statutului de pensionar pentru limită de vârstă.

Timp de 16 ani, o femeie a primit o altă pensie, mai mică decât cea care i se cuvenea legal. Totul din cauza unui funcţionar care a trecut în sistem un cod greşit.

Publicitate
AlbaFest Articol 728x90 / 300x250

Potrivit Digi24, șefa respectivului angajat al statului spune că nu are timp să verifice tot ce fac oamenii din subordinea sa şi dă vina tot pe pensionară că nu a venit să sesizeze eroarea.

Între timp femeia a aflat că nu îşi va mai putea recupera niciodată toţi banii care i se cuveneau şi pe care nu i-a primit din vina statului român şi a funcţionarilor lui.

Redăm mai jos reportajul Digi24:

Ana Bîrloncea trăiește staul Tăuni din județul Alba. Am găsit-o trebăluind prin gospodărie împreună cu soţul ei. Vizita unei echipe de televiziune nu este un lucru obișnuit. Ne privește deopotrivă intrigată și curioasă.

Publicitate

Ana Bîrloncea, pensionară: Şi apăi, care e treaba atunci?

Reporter: Ştiţi care e treaba? Treaba este că matale te-ai pensionat anticipat, după care te-ai dus să depui acea cerere pentru pensionare la vârstă...