Actualitate
Situațiile în care polițiștii au dreptul să legitimeze persoane. De când intră în vigoare modificările legislative
Poliția Română reamintește situațiile în care polițistul este îndreptățit să legitimeze și să stabilească identitatea persoanei. Noile reguli privind legitimarea intră în vigoare din ianuarie 2020.
De anul viitor, polițistul are dreptul să legitimeze o persoană dacă:
a) aceasta încalcă dispozițiile legale, ori există motive verosimile pentru a bănui că pregătește sau a comis o faptă ilegală;
b) există motive verosimile pentru a bănui că aceasta a fost prezentă la locul săvârșirii unei fapte ilegale ori are cunoștință despre faptă, autor sau despre bunurile având legătură cu fapta;
c) aceasta solicită sprijinul sau intervenția organelor de poliție ori când din cauza vârstei, stării de sănătate, dizabilității, consumului de alcool sau altor substanțe psihoactive ori a altor asemenea circumstanțe necesită sprijinul organelor abilitate;
d) descrierea acesteia corespunde unei persoane căutate potrivit legii, deține asupra sa bunuri sau se deplasează cu un vehicul, ambarcațiune ori aeronavă care corespunde descrierii unor bunuri sau mijloace de transport căutate potrivit legii;
e) aceasta desfășoară o activitate supusă, potrivit legii, unor autorizări, avize sau înregistrări ori este implicată într-o procedură legală în fața unei autorități sau instituții publice;
f) aceasta încearcă să pătrundă sau se află într-un spațiu în care accesul este controlat;
g) cu ocazia unor controale sau razii, efectuate în condițiile legii;
h) există obligația legală de a se stabili identitatea acesteia.
sursa: Poliția Română – Facebook
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News