Connect with us

Eveniment

Slujbă de parastas pentru Papa Francisc la Catedrala Greco-Catolică din Blaj. Mesajul transmis de PS Cristian în timpul slujbei

Publicat

La Catedrala „Sfânta Treime” din Blaj, duminică, 27 aprilie, a fost oficiată o slujbă de parastas pentru Papa Francisc, de către Episcopul auxiliar PS Cristian. Cu o zi înainte, PS Cristian a participat la funeraliile Papei, desfășurate la Vatican. În cadrul liturghiei, el a evocat legătura specială dintre Papa Francisc și Blajul, amintind vizita pontifului din 2019, când acesta a numit Blajul „pământ de martirium, libertate și milostivire”.

Episcopul a subliniat recunoștința Bisericii Greco-Catolice pentru sprijinul și mângâierea oferite de Papă. La eveniment au participat și primarul municipiului Blaj, Gheorghe Valentin Rotar, împreună cu fiul său, George Rotar, vicepreședinte al Consiliului Județean Alba, a notat Marinela Brumar, corespondentul din Alba al agenției Agerpres.

Slujba de parastas pentru Papa Francisc la Blaj

‘Ieri am avut bucuria să fiu la Roma, în numele Preafericitului Cardinal Lucian, la înmormântarea Sfântului Părinte Papa Francisc, cel care a trecut la Domnul în a doua zi de Paști, în Săptămâna Luminată.

Toată celebrarea, toată slujba de înmormântare pe esplanada Basilicii Sfântului Petru din Vatican s-a trăit în această bucurie a Învierii, a Învierii pe care Papa Francisc a mărturisit-o în toată viața lui, cu toată puterea lui, cu fiecare fibră a lui, cu fiecare cuvânt, cu fiecare privire. Iar noi, aici la Blaj, Biserica Greco-Catolică, am dorit să îi transmitem Papei recunoștința noastră, fiindcă acum șase ani, el a fost aici, cu noi, în acest, și-l citez pe Papa Francisc, ‘în acest pământ de martirium, de libertate și de milostivire, care este Blajul”, a spus PS Cristian.

Acesta a adăugat că Papa a venit la Blaj, ceea ce Inocențiu Micu-Klein, cel care a ctitorit orașul episcopal Blaj, poate nici nu și-ar fi imaginat: să vină papa de la Roma în orașul său.

Vizita Papei la Blaj amintită în timpul slujbei

‘Și Papa a venit, a venit pentru a ne îmbrățișa. Pentru a ne transmite mângâierea lui Petru și pentru a ne întări în credința noastră. Aici, la Blaj, și-l citez, din nou, pe Papa Francisc, ceea ce a spus pe Câmpia Libertății în 2 iunie 2029, aici, la Blaj, ‘am venit să vă aduc un omagiu vouă, fii ai Bisericii Greco-Catolice care mărturisiți (…) credința voastră’. Această credință pe care papa a venit să ne-o confirme și să ne-o întărească. De aceea, Sfânta Liturghie de astăzi, prin celebrarea de astăzi, îi mulțumim Domnului pentru darul pe care l-a făcut Bisericii și lumii întregi, care este persoana și activitatea Sfântului Părinte Papa Francisc’, a mai spus PS Cristian, citat de agerpres.ro

 

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement