Cererea de servicii sexuale ar urma să fie faptă penală. Uniunea Europeană va avea până la finalul lunii iunie un prim draft modificat al directivei europene împotriva traficului de persoane, prin care statele membre vor putea să incrimineze clienții care cumpără servicii sexuale. România susține această prevedere.

Publicitate

Directiva europeană împotriva traficului de persoane încă se negociază la nivelul statelor membre și va fi discutată ulterior în Parlamentul European, potrivit Europei Libere.

„Nu știm exact cum va arăta în final. Dar focusul nostru la președinția UE a fost să stopăm traficul de persoane și să vorbim despre modelul nostru legislativ și să ne asigurăm că această directivă e negociată și e finalizată până la final de iunie 2023 și că, apoi, Consiliul (European) are o poziție și să sperăm că în toamnă va fi finalizată”, a precizat Therese Hyden, ambasadoarea Suediei la București, pentru Europa Liberă.

Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90

Ambasadoarea a mai spus că multe dintre victimele traficului de persoane din Suedia sunt din România, motiv pentru care cele două țări trebuie să lucreze împreună pentru reducerea traficului de persoane.