Administrație
Sondaj politic realizat în stradă, la Alba Iulia: Ce politicieni sunt enumerați la o întrebare referitoare la funcția de primar
Un sondaj politic este realizat în acest weekend, în Alba Iulia, iar întrebările pornesc de la părerea cetățenilor despre activitatea primarului, încrederea în partide politice, în alianța de guvernare, și până la activitatea europarlamentarilor.
Sondajul este realizat în stradă, de o echipă mobilă, iar persoanele invitate să răspundă la întrebări sunt de toate vârstele.
De asemenea în sondaj se află și întrebarea, ”Dacă duminica viitoare ar fi alegeri locale pentru primar cu cine dintre următorii candidați ați vota”, fiind enumerate patru variante de răspuns.
Sâmbătă, 11 iunie, în jurul orei 12.30, o echipă se afla în centrul municipiului Alba Iulia, în zona Serviciului de Pașapoarte Alba. Echipa care realizează sondajul este din Timișoara.
Primele întrebări se referă la activitatea actualului primar al Municipiului Alba Iulia și în ce direcție se întreaptă orașul, iar răspunsurile sunt: bună, rea, nu știu nu răpund. De asemenea, o întrebare similară se referă și la direcția în care se îndreaptă județul Alba.
O altă întrebare cu multiple răspunsuri este legată de prioritățile pe care primarul Gabriel Pleșa ar trebui să le aibă pentru oraș, iar cei care răspund pot alege printre altele, variante precum: drumuri asfaltate, spații verzi, problema parcărilor, construcția de creșe și grădinițe, sau mai multe monumente în oraș.
Candidați pentru primăria Alba Iulia
La întrebarea ”Dacă duminica viitoare ar fi alegeri locale cu cine dintre următorii candidați ați vota”, în sondaj sunt trecute patru variante de răspuns:
Marius Filimon (PNL)
Călin Matieș (PSD)
Gabriel Pleșa (USR)
Un candidat al formațiunii AUR
De asemenea, există și întrebarea referitoare la vot pentru Consiliul Local, unde sunt enumerate partidele PNL, PSD, USR și AUR.
Încrederea în partide – faza națională
Există și o serie de întrebări legate de încrederea în partidele politice, fie cele de la guvernare, PNL, PSD, UDMR, dar și USR sau AUR. De asemenea, în sondaj apare și o întrebare referitoare la părerea pe care o are cel care răspunde, în mai multe persoane politice, iar răspunsurile pleacă de la o părere rea până la foarte bună.
Printre numele care apar în listă sunt: Klaus Iohannis, Nicolae Ciucă, Mircea Geoană, Cătălin Drulă, Marcel Ciolacu, Alexandru Rafila, Gabriela Firea, sau George Simion.
Europarlamentari
Ultima parte a sondajului este dedicată activităților europarlamentarilor și în sondaj apar doar două nume: Victor Negrescu și Dacian Cioloș.
O întrebare se referă la ce ar trebui să prioritizeze Parlamentul European, iar printre răspunsuri apar variante precum: războiul din Ucraina, intrarea României în Schengen, combaterea unei posibile crize financiare, sau egalitatea între femei și bărbați.
Ultima întrebare se referă la părerea pe care o are cetățeanul în Dacian Cioloș și Victor Negrescu, iar răspunsurile sunt: foarte rea, rea, bună, foarte bună sau nu știu nu răspund.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Alba24 și pe Google News
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News
Dop
sâmbătă, 11.06.2022 at 15:12
Fac pariu ca 90% din oameni nu stiu cine e Filimon
pilu
sâmbătă, 11.06.2022 at 16:16
Mănâncă şi ăştia banii deageaba. Atunci, la momentul alegerilor, iese ăla care trebuie cu ajutorul seviciilor şi al calculatorului. Cum a fost şi până acum. Restul, apă de ploaie.
Ion ion
duminică, 12.06.2022 at 07:35
Pierdere de timp!Banii și timp cheltuiți degeaba..Aceleași minciuni de 50 de ani..
Nu poți realiza nimic pe minciuna și hoție!Jos comuniști!