Președintele PSD, Sorin Grindeanu, cere secretarilor de stat și prefecților PSD să-și dea demisiile, ”într-un termen rezonabil”. Acesta precizează că apelul este făcut în contextul în care se va depune moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan.

Publicitate

”Tocmai am terminat o ședință a Biroului Permanent Național, la care au fost și toți președinții de filială ai Partidului Social Democrat.

Am supus atenției decizia de a semna sau nu această moțiune, e normal să avem în spate o decizie politică.

Decizia politică a BPN a fost în unanimitate ca deputații și senatorii PSD să semneze această moțiune.

Cer secretarilor de stat ai PSD și prefecților PSD să își prezinte demisiile în perioada următoare, astfel încât atunci când vom avea moțiune să avem lucrurile cât se poate de clare, fără a mai exista discuții cum că unii sunt în continuare în actul guvernamental.

Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90

Într-un termen rezonabil, astfel încât să nu dea peste cap lucrurile în administrație, prefecții propuși de PSD să-și prezinte demisiile din funcțiile respective.

Îmi doresc ca atunci când avem moțiunea depusă și asta se va întâmpla în zilele următoare, toți acești reprezentanți ai noștri să fie cu demisiile scrise.

Este un demers parlamentar care are în acest moment susținere dincolo de culoare politică, PSD, AUR, PACE, SOS etc. Sunt multe lucruri care ne despart, evident, dar există un scop comun, de a vota această moțiune și de a dărâma Guvernul Bolojan. Nu este niciun fel de acord politic post moțiune”, a declarat Grindeanu.

Publicitate

În ceea ce privește reprezentanții PSD din județul Alba, Corneliu Mureșan, președintele PSD Alba, este secretar de stat.

De asemenea, în funcția de subprefect de Alba este ocupată de Sandu Heler, reprezentant PSD.