Connect with us
Advertisement

Actualitate

Spectacol caritabil organizat de USL Cugir. Strângere de fonduri pentru reabilitarea unor saloane ale spitalului din oraş

Publicat

USL Cugir va organiza în data de 6 aprilie un spectacol artistic al cărui scop va fi acela de a strânge fonduri în vederea renovării unor saloane ale spitalului din localitate. Spectacol va avea loc vineri, ora 18.00, la Casa de Cultură şi va avea ca slogan „Dau şi eu pentru spitalul meu”.

Copreşedintele USL Cugir, Adrian Teban a declarat că evenimentul este prilejuit de sărbătorirea Zilei Mondiale a Sănătăţii: „Ţinând cont că sănătatea cugirenilor depinde de accesul la serviciile medicale oferite cu precădere de Spitalul Orăşenesc Cugir, am considerat oportună marcarea Zilei Mondiale a Sănătăţii printr-o acţiune menită să sprijine spitalul. Spectacolul de vineri este un apel la solidaritate faţă de unitatea medicală de care avem nevoie fiecare dintre noi. <Pic cu pic se face râu, strop cu strop se face mare>- câte puţin dacă contribuim fiecare, cu siguranţă vom reuşi să îmbunătăţim condiţiile din spital. Tot în spiritul acestei solidarităţi, protagoniştii spectacolului vor fi tinerii talentaţi ai localităţii noastre, care vor da ei înşişi un exemplu în acest sens. De fapt, întregul demers va însemna un efort comun al întreagii comunităţi, care se va materializa în renovarea unor saloane, efort care vine să completeze investiţiile relizate de către administraţia publică în această perioadă”.

Cei care vor răspunde invitaţiei vor putea face donaţii, în funcţie de posibilităţi, în urnele amplasate cu acest scop şi vor putea asista la un program artistic din care nu va lipsi muzica uşoară, cântecele populare, dansurile sportive. La finalul evenimentului, o comisie din care vor face parte inclusiv reprezentanţi ai cetăţenilor, va număra suma colectată şi o va face publică.

Din spusele copreşedintelui USL, Adrian Teban iniţiativa organizării unei acţiuni cu scopul de a strânge fonduri pentru spital, a venit ca urmare a semnalelor primite din partea mai multor cetăţeni care şi-au manifestat intenţia de a contribui financiar, chiar dacă cu o sumă modestă, la sprijinirea unităţii medicale. „Am îmbrăţişat această ideea mai cu seamă că prioritatea noastră declarată o reprezintă spitalul. Vrem să fie foarte clar că iniţiativa nu reprezintă o politizare a activităţii medicale. Ceea ce dorim noi, USL Cugir, este să atragem atenţia asupra importanţei pe care o are spitalul, aflat în urmă cu ceva timp în pericol de a fi desfinţat de un guvern iresponsabil. Atunci a fost vorba de o decizie politică ce afecta activitatea medicală, nu acum. Intenţia noastră este de a determina o susţinere reală atât în rândul opinie publice, cât şi la nivel administrativ şi politic”, a spus Adrian Teban.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement