Connect with us

Eveniment

Spitalele vor publica pe site lista cu medicii care au şi cabinete private, din septembrie. Ce spune ministrul Sănătății

Publicat

Spitalele vor publica pe site lista cu medicii care au şi cabinete private. Spitalele publice din România vor fi obligate să afişeze, începând cu luna septembrie 2025, informații detaliate referitoare la activitatea medicală și financiară a acestora.

Printre informațiile ce urmează să fie publicate pe prima pagină a site-urilor spitalelor se numără numele doctorilor care au și cabinete private, sumele plătite pentru salarii şi pentru serviciile medicale și numărul de pacienţi prezenţi în unităţile de primiri urgenţe, a anunţat, luni, ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, la podcastul HotSpot de la HotNews.

YouTube video

Spitalele vor publica pe site lista cu medicii care au şi cabinete private

Prin intermediul unui Ordin de ministru care urmează să fie publicat în această săptămână, spitalele publice vor fi nevoite să afișeze pe prima pagină a site-urilor oficiale o gamă largă de date relevante pentru activitatea lor:

    • Bugetul de care dispune instituția
    • Sumele alocate pentru plata salariilor personalului
    • Costurile serviciilor medicale oferite
    • Numărul de pacienți prezenți în unitățile de primiri urgențe
    • Rata de retenție a pacienților în spital
    • Numărul și tipurile de transferuri efectuate
    • Lista cu numele medicilor care dețin și operează cabinete private în paralel cu activitatea din sistemul public

„Spitalele vor publica pe site numele medicilor care au şi cabinete private. Problema noastră nu sunt marile lanţuri de spitale private, pentru că acestea funcţionează după reguli mai clare decât spitalele publice. Problemele sunt date de cabinetele individuale (pentru zona non-chirurgicală) şi de clinicile micuţe, cu o sală-două de operaţii. Ele sunt necesare în sistem, dar acolo apare acest fenomen mult mai pronunţat.”, a precizat ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete.

Potrivit acestuia, datele vor fi centralizate lunar şi analizate şi la nivelul Ministerului Sănătăţii. Potrivit primelor date analizate de minister, „există regiuni în care incidenţa de transfer nejustificat între public şi privat este mai mare”.

Ministrul Sănătății a atras atenţia şi asupra responsabilităţii medicilor care îşi desfăşoară activitatea în paralel, în sistemul public şi în cel privat.

„Medicii care pleacă din spital în timpul programului şi merg la cabinetele private vor rămâne fără contract de muncă”, a mai precizat Alexandru Rogobete.

sursa: HotNews.ro

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.