Connect with us
Advertisement

Actualitate

Spor de 85% pentru întregul personal din spitalele TBC. Proiect legislativ, la Senat

Publicat

Personalul tehnic-economic-secretariat-administrativ (TESA) din cadrul Spitalelor de Pneumoftiziologie (TBC) ar putea să beneficieze de sporul pentru condiţii deosebit de periculoase – reprezentând 85% din salariul de bază. Acest sport a fost scos, odată cu intrarea în vigoare a Legii salarizării unitare.

Propunerea legislativă pentru modificarea prevederilor art.7, alin.(1), din Cap.II al ANEXEI II la LEGEA-CADRU nr.153 din 28 iunie 2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice a fost înregistrată la Senat pentru dezbatere în data de 28 noiembrie.

În prezent, prin reglementările Legii-cadru nr. 153/2017, beneficiază de acest spor doar personalul de specialitate medico-sanitar și auxiliar  sanitar din unitățile sanitare și unitățile medico-sociale.

Potrivit inițiatorului, senatorul PNL George Stângă, sunt zeci de angajați TESA în aceste spitale, pentru care sporul pentru condiții deosebit de periculoase era acordat potrivit vechilor reglementări, condițiile de muncă nefiind schimbate, ci doar legea, în defavoarea personalului:

“[…] în prezent, fără să se fi schimbat condiţiile în care se desfăşoară activitatea personalului TESA din cadrul Spitalelor de Pneumiftiziologie, toate locurile de muncă ce sunt parte integrantă din structura organizatorică a acestor unități spitalicești prezintă factorul de risc de îmbolnăvire profesională reprezentat de bacilul Koch sau de alți germeni infecțioși care fac parte din categoria noxelor profesionale specifice mediului de muncă, fără ca aceste noxe să poată fi cuantificate cantitativ”, se precizează în expunerea de motive a proiectului.

Potrivit proiectului, în raport cu condițiile în cre se desfășoară activitatea, pot fi acordate, pentru întregul personal din unitățile sanitare și unitățile medico-sociale, cu respectarea prevederilor legale, următoarele categorii de sporuri:

„b) pentru condiții deosebit de periculoase: leprozerii, anatomie patologică, TBC, SIDA, dializă, (…), epidemii deosebit de grave și alte asemenea, stabilite de Ministerul Sănătății, cuantumul sporului este de până la 85% din salariul de bază. Nivelul sporului se stabilește de conducerea fiecărei uități sanitare cu personalitate juridică, de comun acord cu sindicatele reprezentative semnatare ale contractului colectiv de muncă la nivel de siste sanitar și cu încadrarea în cheltuielile de personal aprobate în bugetul de venituri și cheltuieli.

h)  pentru activități care se desfășoară în condiții deosebite, cum ar fi stres sau risc, un spor de până la 15% din salariul de bază, corespunzător timpului lucrat la locurile de muncă respective.”

sursa: Senat.ro, legestart.ro

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement