Connect with us
Advertisement

Actualitate

Sporuri salariale NEJUSTIFICATE la Primăria Alba Iulia. Prejudiciu de peste 1,6 milioane de lei descoperit de Curtea de Conturi

sediu primarie drona

Publicat

Camera de Conturi Alba a constatat, în urma auditului financiar efectuat anul trecut la Primăria Alba Iulia, un prejudiciu de peste 1,6 milioane de lei, sumă rezultată în principal din acordarea unor sporuri nejustificate funcționarilor și personalului contractual din instituție.

Potrivit sintezei rezultatelor acțiunii de audit desfășurate în 2019 la Unitatea administrativ-teritorială Alba Iulia, neregulile constatate au o valoare totală de 1.696.000 de lei, din care 1.616.000 sunt considerate prejudiciu, 74.000 de lei – venituri suplimentare, iar 6.000 de lei – abateri financiare.

CITEȘTE ȘI: Cât câștigă un polițist local la Alba Iulia. Salarii, sporuri, normă de hrană și voucere de vacanță

Suma cea mai mare, respectiv prejudiciul de peste 1,6 milioane de lei constă în acordarea nejustificată a sporului de dispozitiv (care, potrivit legii este o majorare cu 25% din salariul de bază, pentru funcţionarii care trebuie să fie la dispoziţia autorităţii locale 24 de ore din 24).

”Au fost majorate nejustificat cheltuielile de personal la U.A.T.M. Alba Iulia cu suma de 1.614 mii lei, prin acordarea și plata efectivă în perioada februarie 2017-iunie 2017 a sporului de dispozitiv pentru personalul contractual și pentru funcționarii publici din cadrul entității”, se arată în raportul Curții de conturi.

Alte nereguli sau erori financiar-contabile găsite în timpul controlului au fost:

  • Neaplicarea în toate cazurile, de către persoanele cu atribuții în acest sens, a tuturor măsurilor de executare silită pentru urmărirea și încasarea creanțelor în sumă de 71.000 de lei, a căror vechime este mai mare de 5 ani, existând riscul de prescriere a dreptului de a cere executarea silită în aceste cazuri la modul de stabilire, evidențiere și urmărire a încasării veniturilor bugetare, în cuantumul și la termenele stabilite de lege.
  • Neînregistrarea ca obiecte de inventar a unor telefoane mobile în valoare de 6.000 de lei, primite de Școala Gimnazială „Avram Iancu” Alba Iulia de la operatorul de telefonie mobilă.
  • Diminuarea nejustificată a veniturilor Primăriei Alba Iulia, prin nevirarea la bugetul local a sumei de 3.000 de lei, reprezentând garanții de participare la licitații pentru care s-a prescris dreptul creditorilor de a solicita restituirea.
  • Acceptarea la plată și decontarea unor situații de lucrări, majorate nejustificat cu suma de 2.000 de lei, prin includerea în situațiile de plată a unor lucrări nereale, care nu au fost efectiv executate la obiectivul „Reparații exterioare și interioare la sediul primăriei”.

Potrivit raportului Camerei de Conturi Alba, în timpul verificării, entitatea a întocmit „Situaţia privind sporul de dispozitiv acordat personalului pentru perioada februarie – iunie 2017” și a stabilit cuantumul drepturilor de personal achitate necuvenit.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

1 Comentariu

1 Comentariu

  1. Jidanul

    vineri, 31.01.2020 at 17:05

    Dosare penale celor care au prejudiciat banii primariei A-Iulia si recuperarea lor de la cei ce nemeritat au beneficiat !!!!!Ati vazut la ministrul sanatatii Costache ce smecher e ca i-a trebuit inca 20 000 lei lunar ca chipurile opoereaza sambata si duminica cand e in vacanta….!Hotilor va trebuie bani nemunciti,atinge-var virusul chinez…..!

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement