Actualitate
Sporurile salariale pentru militari, polițiști și personalul civil cu acces la informaţii clasificate, în vigoare de astăzi
A intrat în vigoare legea privind sporurile salariale pentru personalul militar, poliţiştii, poliţiştii de penitenciare, precum şi personalul civil din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională cu acces la informaţii clasificate ca secret de stat.
”Personalul militar, poliţiştii, poliţiştii de penitenciare, precum şi personalul civil din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională care ocupă o funcţie cu acces la informaţii clasificate din clasa secret de stat beneficiază de un spor la salariul de bază/solda de funcţie de până la 25%, în condiţiile stabilite prin ordin al ordonatorului principal de credite”, prevede un articol care completează Legea- cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.
Conform noului articol, ”categoriile de personal şi mărimea concretă a sporului se stabilesc în funcţie de locul de muncă şi certificatul/avizul de securitate deţinut, obţinut potrivit legii, precum şi de nivelul de secretizare al informaţiilor la care persoana are acces”.
Inițiatorii actului legislativ au considerat că sporul pentru gestionarea datelor şi informaţiilor clasificate prevăzut în lege pentru personalul Consiliului Concurenţei, Oficiului Naţional penturu Prevenirea şi Combaterea Spălării Banilor, Agenţiei Naţionale pentru Integritate, Oficiului Registrului Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat şi Curţii de Conturi nu este menţionat şi în cazul ”familiei ocupaţionale Apărare, ordine publică şi securitate naţională”, deşi instituţiile din Sistemul Naţional de Apărare emit şi gestionează informaţii clasificate secret de stat.
sursă: legestart.ro
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News