Connect with us
Publicitate

ACTUALITATE

Sprijin pentru familiile celor răniți în clubul Colectiv. Guvernul acordă 7.500 de euro pentru rudele pacienților care au fost transferaţi în străinătate

Publicat

smurd

raniti_spital_smurd_34365200 Guvernul a adoptat astăzi măsuri pentru sprijinirea familiilor sau rudelor pacienților internați în spitalele din România sau trimiși la tratament în spitale din străinătate, pentru perioada spitalizării. 

Potrivit unei Hotărâri aprobate în ședința de astăzi, un membru al familiei sau altă rudă care  însoțește un pacient transferat la un spital din străinătate va primi 7.500 de euro lunar, respectiv 6.000 de euro pentru cazare și masă (200 de euro pe zi) și 1.500 de euro pentru transport.

Un membru al familiei sau altă rudă a persoanei rănite internate în spitale din București va primi 6.000 de lei lunar, suport financiar acordat pentru perioada spitalizării.

Poate beneficia de acest sprijin un membru al familiei rănitului sau rudă a acestuia (însoțitor), indiferent de gradul de rudenie.

Acest sprijin financiar se acordă în maximum 5 zile lucrătoare, în baza unei cereri, însoțite de copia actului de identitate al însoțitorului pacientului și a actului pe baza căruia s-a aprobat tratamentul în țară sau în străinătate.

Banii se asigură din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului pentru toată perioada de spitalizare.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax