Stadiul lucrărilor de pe Autostrada Sibiu–Pitești, secțiunea Boița–Cornetu. Autorizațiile pentru traseul complet, în întârziere
Lucrările pe secțiunea 2 Boița – Cornetu a Autostrăzii A1 Sibiu – Pitești au ajuns la un progres fizic de 12,6%.
Constructorii turci Mapa – Cengiz pot executa însă, în prezent, doar aproximativ 45% din lucrările prevăzute în contract, din cauza întârzierii revizuirii acordului de mediu și, implicit, a emiterii autorizațiilor de construire pentru întregul traseu, potrivit informațiilor transmise de Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere.
În aceste condiții, activitatea de pe șantier este concentrată pe sectoarele pentru care au fost deja emise autorizații de construire.
Principalele lucrări se desfășoară la tuneluri, viaducte, terasamente și în zonele în care sunt necesare consolidări ale versanților.
Una dintre cele mai dificile secțiuni ale Autostrăzii Sibiu – Pitești
Secțiunea Boița – Cornetu are o lungime de 31,33 kilometri și este considerată una dintre cele mai dificile porțiuni ale Autostrăzii A1 Sibiu – Pitești.
Traseul urmează Valea Oltului și traversează un culoar îngust, împărțit cu DN7, calea ferată Sibiu – Râmnicu Vâlcea și râul Olt.
Foto: CNAIR
Configurația terenului impune realizarea unui număr mare de lucrări complexe.
Lotul include șapte tuneluri, cu o lungime totală de aproximativ 5 kilometri, precum și 48 de structuri majore, respectiv 24 de poduri și 24 de viaducte.
Potrivit datelor prezentate de CNAIR, lucrările de preconstrucție, protecție a mediului și amenajare a terenului au ajuns la un progres mediu de 21,84%, în timp ce lucrările propriu-zise de construcție au atins un stadiu de 10,02%.
Terasamentele au ajuns la peste 33% pe primele sectoare
Pe primele trei sectoare ale lotului, componenta de drum este executată în proporție de 16,79%, iar lucrările de terasamente au ajuns la 33,21%.
Situația este diferită în sectorul 4, unde autorizațiile de construire sunt limitate, iar lucrările se află abia la început.
În mai multe puncte ale șantierului continuă consolidarea versanților. Unele excavații și lucrări de torcretare au ajuns la un progres de peste 95-99%, iar o parte dintre zidurile de sprijin sunt aproape finalizate.
Podurile și viaductele, cele mai avansate lucrări de pe șantier
Cele mai bune rezultate sunt înregistrate la poduri și viaducte, unde progresul mediu a ajuns la 42,69%.
Cea mai avansată structură este Viaductul 3, cu un progres de 81,73%, urmat de Viaductul 4, ajuns la 77,58%. Viaductul 1 este realizat în proporție de 66,16%, iar Viaductul 11 a ajuns la 65%.
Lucrările la Viaductul 2 au atins un progres de 63,42%, în timp ce Viaductul 5 este executat în proporție de 60,91%.
Pe șantier continuă lucrările de armare, cofrare și betonare a pilelor, montarea panourilor prefabricate, realizarea umpluturilor și execuția fundațiilor pentru viaductele aflate în construcție.
În sectorul 4 au început, de asemenea, lucrările la primele poduri și viaducte. În paralel, sunt produse grinzile care urmează să fie montate la aceste structuri.
Acordul de mediu blochează extinderea lucrărilor pe întregul traseu
Evoluția șantierului depinde de finalizarea procedurii de revizuire a acordului de mediu de către Ministerul Mediului.
În lipsa documentului revizuit, nu pot fi emise autorizațiile de construire pentru întregul traseu, iar asocierea Mapa – Cengiz poate lucra doar pe porțiunile deja autorizate, reprezentând aproximativ 45% din volumul total al lucrărilor prevăzute în contract.
Secretarul de stat în Ministerul Transporturilor Horațiu Cosma a anunțat anterior că procedura de revizuire a acordului de mediu ar urma să fie finalizată în vara anului 2026. Finalizarea acesteia ar permite autorizarea integrală a secțiunii Boița – Cornetu și extinderea fronturilor de lucru pe întregul traseu.
ȘTIREA TA — trimite informații foto/video la Alba24
Publică Anunț Gratuit pe Alba24.ro
Publica un anunt gratuit





Comentarii (1)