Connect with us
Advertisement

Eveniment

STAREA PÂRTIILOR din Alba: Strat de zăpadă între 20 cm şi 40 cm la Arieșeni și Șureanu

Publicat

Veste bună pentru iubitorii sporturilor de iarnă. Pârtiile din Alba sunt încă în stare perfect practicabilă, în ciuda primelor valuri mai călduțe ale primăverii. Drumurile nu prezintă probleme, însă este recomandat ca vehiculele să fie echipate cu lanțuri antiderapante. Pârtiile își așteaptă schiorii cu un strat de zăpadă ce măsoară între 20 și 40 cm.

Domeniul Schiabil Şureanu

Deși vremea se încălzește în acest weekend, aducând ploi și lapoviță, pârtiile de la Șureanu sunt, încă, perfect practicabile. Peste o săptămână vor urma ninsori și o răcire accentuată a vremii, care vor prelungi, astfel, sezonul de schi până după 17 martie.

Acces: Sebeș – Șugag – lacul Oașa (DN 67 C), apoi la dreapta spre – mănăstirea Oașa – Luncile Prigoanei – Poarta Raiului – Domeniul Schiabil Șureanu (DJ 704). Distanță față de Sebeș: 82 km, care pot fi parcurși în aproximativ 2 h.

Starea drumului: în ciuda încălzirii vremii și a precipitațiilor sub formă de lapoviță și ploaie, ultima parte a drumului (între lacul Oașa și pârtii) se află într-o stare neașteptat de bună pentru această perioadă, datorită lucrărilor de întreținere care au avut loc recent. Deși mai sunt șanțuri și porțiuni cu noroi și zăpadă topită, care îngreunează urcarea, totuși drumul e accesibil pentru orice tip de autovehicul. Este esențial să vă dotați cu lanțuri pentru roți, pentru care e bine să faceți o probă de montare acasă.

Pârtii și strat de zăpadă: din cele 9 pârtii, este posibil ca în continuare doar 7 să fie funcționale (A_1, A_2, A_3, C_1, C_2, C_3, C_4). Celelalte 2 (S_1, S_2) vor fi, probabil, nefuncționale, datorită faptului că teleschiul care le deservește este oprit. Stratul de zăpadă măsoară, acum, aproximativ 30-40 cm grosime și prezintă, din loc în loc, porțiuni de gheață care pot pune probleme la coborâre.

Meteo și vizibilitate pe pârtii: conform prognozelor meteo (www.freemeteo.com), la Șureanu vor fi precipitații în weekend. Vineri este posibil să avem parte de ploi ușoare și de lapoviță sau ninsoare. Sâmbătă și Duminică vom avea fie ninsori puternice, fie ploi torențiale, în funcție de altitudine. Temperaturile se vor încadra, în aceste zile, între 1 și 8 grade Celsius. Vântul va sufla cu putere la peste 1.800 m altitudine. Cât despre vizibilitatea pe pârtii, este posibil ca aceasta să fie limitată din cauza precipitațiilor și a norilor care vor coborî peste munte.

Instalații de cablu: telescaunul și teleschiul „Curmătura” funcționează în regim normal, de marți până Duminică, între orele 10.00 – 17.00. De asemenea, este de așteptat ca teleschiul „Șureanu” să funcționeze la rândul lui în weekend.

Servicii: asistenţă Salvamont la baza pârtiilor; monitor de schi în tabăra sportivă din Luncile Prigoanei; monitor de schi & snowboard la baza pârtiilor; centru de închirieri schiuri & snowboards în tabăra sportivă din Luncile Prigoanei; centru de închirieri schiuri la baza pârtiilor; trei afterski­-uri la baza pârtiilor; unități de cazare la Oașa, în Luncile Prigoanei și în Poarta Raiului.

Sfaturile Serviciului Turism:

– având în vedere urmele adânci de roți care s-au format de-a lungul drumului, încercați să le ocoliți, mergând cu roțile mașinilor între șanțuri, pe porțiunile netede. Astfel, vă protejați mașinile și, implicit, protejați drumul.

– respectați-vă reciproc pe pârtie și reduceți viteza când vă deplasați pe lângă grupurile de elevi care se află în timpul lecțiilor de schi/snowboard. De asemenea, cereți sfatul instructorilor de schi ori de câte ori aveți nevoie pentru o bună coborâre pe pârtie.

  • evitați vitezele mari și folosiți echipamentele de protecție (cască, apărători etc.).Arieşeni (stațiunea Vârtop)

La Arieșeni, situația este similară cu cea de la Șureanu, în sensul că vor urma ninsori după acest weekend de ploi și lapoviță. Și la Arieșeni poate fi vorba, deci, de o continuare a sezonului de schi cel puțin până după 17 martie.

Acces: Alba Iulia – Abrud – Câmpeni (DN 74 A) – Albac – Arieșeni (DN 75). Distanță față de Alba Iulia: 120 km, care pot fi parcurși în aproximativ 2 h 30 min.

Drum: este accesibil oricărui tip de autovehicul.

Pârtii și strat de zăpadă: stratul de zăpadă atinge aproximativ 20 cm, fiind încă adecvat pentru practicarea sporturilor de iarnă. Ambele pârtii (Vârtop 1 și Vârtop 2) sunt funcționale.

Meteo și vizibilitate pe pârtii: conform prognozelor meteo (www.freemeteo.com), la Arieșeni vor fi precipitații sub formă de ploaie și lapoviță în weekend. Sâmbătă acestea se vor intensifica, urmând să scadă pe parcursul zilei de Duminică. Temperaturile se vor încadra între 2 și 7 grade Celsius. Vizibilitatea pe pârtie va fi, probabil, limitată de condițiile de ploaie.

Instalații de cablu: cele două teleschiuri funcționează în regim normal, de marți până Duminică, între orele 09.00 – 17.00. De asemenea, pârtiile sunt prevăzute cu instalație de nocturnă.

Servicii: asistenţă Salvamont la baza pârtiilor; școală de schi & snowboard la baza pârtiilor; centre de închirieri schiuri & snowboards la baza pârtiilor; restaurante și unități de cazare la baza pârtiilor și în stațiune.

Sfaturile Serviciului Turism:

– evitați vitezele mari și alunecarea fără a efectua ocoliri, în special în zona de sosire.

– folosiți echipament adecvat pentru sporturile de iarnă (cască, apărători, armuri pentru coloana vertebrală etc.)

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement