Connect with us
Advertisement

Eveniment

Statutul cadrelor militare, modificat. Ce se schimbă în noua legislație, în vigoare din luna mai

militari

Publicat

Statutul cadrelor militare a fost modificat prin Legea 101/2019, ce a intrat în vigoare din 16 mai. Potrivit acesteia, reglementări privind participarea la misiuni, dreptul la transport gratuit, concediu și pensie, calculul stagiului minim în grad.

Detalii din lege:

– gradele cadrelor militare în ordinea lor ierarhică în Ministerul Apărării Naţionale sunt: A. subofiţeri; A1. maiştri militari; B. ofiţeri (ofițeri cu grade inferioare, ofițeri cu grade superioare, generali și amirali)

– calitatea de cadru militar în activitate se menține și pe timpul suspendării din funcţii, alături de celelalte situaţii existente deja în lege

– la cerere, militarul poate fi exceptat de la obligaţia de a participa la misiuni în afara ţării, dacă se află în una din situaţiile prevăzute de lege. De exemplu, dacă “unul sau ambii părinți sunt invalizi de gradul I sau II, indiferent de vârstă, și nu mai are alți frați sau surori majori, apți de muncă, ori mai are frați sau surori, dar aceștia nu pot contribui la întreținerea părinților deoarece sunt elevi sau studenți (fără limitarea anterioară, doar pentru cei aflaţi în instituţiile militare de învăţământ), sunt invalizi de gradul I sau II ori execută o pedeapsă privativă de libertate”.

Vezi aici: Ce valoare are cea mai mare pensie militară

– cadrele militare au dreptul la transport gratuit, în condiţiile stabilite prin hotărâre a Guvernului (a fost eliminată limitarea, doar pentru efectuarea concediului de odihnă sau în cazul mutării dintr-o garnizoană în alta)

– cadrele militare trecute în rezervă sau direct în retragere au dreptul la pensie militară de stat, potrivit legii

– dreptul la concediu fără plată: cadrele militare în activitate confirmate în serviciul medical pot beneficia, suplimentar, de concedii fără plată, pe o durată de cel mult 4 ani, pentru formare profesională, cu obligaţia instituţiei de a reîncadra cadrul militar, din oficiu, pe funcția de pe care a fost suspendat, prin rezervarea acesteia

– cadrele militare în activitate au dreptul, anual, la un concediu pentru formare profesională, plătit, de până la 15 zile lucrătoare, a cărui durată nu poate fi dedusă din durata concediului de odihnă anual și este asimilată unei perioade de muncă efectivă în ceea ce privește drepturile cuvenite personalului militar

– cadrele militare în activitate, din cadrul MApN, pe timpul cât se află în concediu de odihnă, concediu paternal, incapacitate temporară de muncă și în permisie beneficiază de solda de funcție, solda de grad, gradații și, după caz, solda de comandă, indemnizațiile, compensațiile, sporurile, primele, majorările și alte drepturi salariale cu caracter permanent cuvenite pentru perioada respectivă.

– cadrele militare în activitate au dreptul la concediu și indemnizație pentru îngrijirea copilului bolnav, concediu de acomodare, concediu paternal, concediu și indemnizație pentru creșterea copilului

– la stabilirea stagiului în gradul pe care îl au cadrele militare se ia în calcul întreaga durată a concediului pentru situaţiile menţionate anterior

– la declararea stării de război sau a mobilizării, precum și în situații deosebite stabilite de ministrul apărării naționale, concediile de odihnă, fără plată, paternal, de acomodare, pentru creșterea copilului, de studii, vacanțele și permisiile se suspendă, cadrele militare în activitate fiind obligate să se prezinte la unitățile militare de care aparțin, în cel mai scurt timp posibil

– cadrele militare în activitate numite în prima funcție, mutate în interesul serviciului, detașate și/sau împuternicite într-o altă garnizoană decât cea în care își au domiciliul și care nu dețin locuință proprietate personală în acea garnizoană, nici ei și nici soțiile sau soții acestora, în situația în care nu li se poate asigura spațiu de locuit corespunzător, au dreptul la o compensație lunară pentru chirie de până la 50% din solda lunară, la propunerea comandanților sau a șefilor cadrelor militare respective.

Cadrele militare care îndeplinesc condițiile de acordare a compensației lunare pentru chirie și care contractează un credit ipotecar/imobiliar destinat achiziționării unei locuințe sau încheie un contract de vânzare-cumpărare cu plata în rate a unei locuințe beneficiază de compensația lunară pentru chirie, pe o perioadă ce nu poate depăși durata de derulare a creditului sau contractului de vânzare-cumpărare cu plata în rate, respectiv pentru plata ratei sau a unei fracțiuni din rata aferentă creditului sau contractului de vânzare-cumpărare cu plata în rate.

În această situație, compensația lunară pentru chirie se acordă în cuantumul prevăzut la alin. (1), dar nu poate depăși rata lunară plătită pentru creditul ipotecar/imobiliar sau pentru contractul de vânzare-cumpărare cu plata în rate. Compensația lunară pentru chirie se acordă pentru o singură locuință achiziționată pe timpul carierei.

– cadrele militare în activitate, mutate sau detașate și/sau împuternicite pot beneficia de compensație lunară pentru chirie într-o singură garnizoană; membrii familiilor cadrelor militare în activitate beneficiază gratuit, între altele, de transport, atunci când ofițerii, maiștrii militari sau subofițerii sunt mutați în interes de serviciu dintr-o garnizoană în alta.

– copiii cadrelor militare în activitate, decedate în timpul și din cauza serviciului, ca urmare a unor acțiuni militare, accidente, catastrofe sau a unor acte de devotament excepțional ori a unor misiuni în cadrul forțelor internaționale destinate menținerii păcii ori constituite în scopuri umanitare, pot fi transferați la liceele militare sau în instituțiile militare de învățământ care formează maiștri militari, subofițeri ori ofițeri, pe baza unui test de aptitudini, a rezultatelor la învățătură obținute în instituțiile civile de învățământ și potrivit normelor aprobate de ministrul apărării naționale.

sursă: legestart.ro

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement