ȘTIREA TA: Bărbat din Alba, DECEDAT într-un spital din Cluj. Tablou sumbru cu ȘPĂGI și INFECȚII nosocomiale

Intri în spital cu o boală și pleci cu mai multe, aceasta este realitatea de care se lovesc de multe ori bolnavii care ajung în spitalele din România. În fiecare an, mii de români pleacă din spitale mai bolnavi decât au intrat, din cauza infecțiilor nosocomiale. Din păcate, unii dintre pacienții internați nu reușesc să supravieţuiască bacteriilor din unitățile spitalicești. Este și cazul unui pensionar din Alba Iulia, Gheorghe Ivan, care a decedat, la mijlocul lunii februarie, într-un spital din Cluj-Napoca, după ce a fost infectat cu o bacterie specifică sălilor ATI.

Povestea bărbatului, relalată de fiul acestuia, a ajuns în mediul online, pe rețeaua de socializare Facebook.

„Boala unui sistem medical sau cum mergi și picioare la spital și te întorci mort:

Aproape săptămânal auzi la TV o știre despre cineva care moare în spitale, dar nu îți dai seama de dezastru până nu ajungi în spitale și te confrunți cu dezastrul sistemului medical.

Redau mai jos povestea nefericită a tatălui meu, care a ajuns în data de 19 ianuarie, prin transfer de la pneumologie, la Spitalul Județean Cluj – secția Chirurgie 2, pentru o operație de hernie hiatală, operabilă prin procedeu laparoscopic, o operație relativ ușoară, după cum am primit asigurările doctorului, cu riscuri mici.

La ieșirea din operație a tatălui meu aflam că nu s-a putut rezolva prin operație laparoscopică și a fost operat după procedeu clasic, cu tăietură. Ca și aparținători nu am fost anuntați că se schimbă procedeul ca să dăm acordul sau refuzul.

După operatie urmează 11 zile de stat la Terapie Intensivă, unde din a doua zi, tatăl meu având și un BPOC (bronho-pneumonie obstructivă), a început să tușească foarte mult, se tușea din greu și prin saloane. Degeaba am încercat să vorbesc cu câțiva medici ATI la rând și să le cer să încerce să îi oprească tusea (intubare sau medicamentos), de fiecare dată am primit aproximativ același răspuns:<știm noi ce facem, stați liniștit că primește aerosoli să tușească mai ușor>. Părerea mea e că să lași un om cu tăietura de cca. 30 cm să tușească continuu e inconștiență sau crimă. A urmat transferul la spitalul de pneumologie și în ziua a 12-a (sâmbătă, 3 februarie) s-a prezentat rezidentul medicului chirirug și îi scoate tatălui meu toate ațele de la operație (deși ar fi trebuit să i se scoată tot a doua ață și să îl țină până în 21 zile), după jumătate de oră la prima tuse, i se desface operația și intestinele ies afară prin incizie. După aproximativ 2 ore și mai multe telefoane la ambulanță, în sfârșit sosește ambulanța, cu șofer și infirmier, urmând transferul înapoi la Chirurgie 2 pentru a-l reopera, unde mai stă cu intestinele afară încă mai bine de o oră, până se pregătește sala de operație, deși au fost anunțati demult de problemă. După încă 11 zile de terapie intensivă și mult chim, tatăl meu decedează.

În toata perioada cât a stat în terapie intensivă am vorbit zilnic cu toți medicii ATI de gardă și cu chirurgul și am cerut zilnic detalii despre evoluția tatălui meu. Inclusiv în ziua morții nu am primit răspunsul adevărat cu cauza care a dus la deces. După resuscitare (inima s-a oprit în jurul orei 16:00, medicul de gardă ATI a ajuns în sală în jurul orei 16:30, chirurgul în jurul orei 17:00 și decesul a fost constatat la ora 17:40), doctorul ATI și chirurgul ne-au anunțat decesul și încercau pe ocolite să renunțăm la autopsie, pe motiv ca vom putea ridica mortul doar luni (decesul fiind miercuri).

Dupa înmormântare am decis să aflu mai multe și am aflat ce ascundeau medicii, tatăl meu a murit de infecție nosocomială cu Acinetobacter Baummanii, o bacterie specifică sălilor ATI și cu o mortalitate de până la 75% (3 din 4 infectați cu această bacterie mor), iar după fișele medicale se pare că tatăl meu a fost infectat cam în data operației”, a povestit bărbatul.

Acesta a prezentat în detaliu toată evoluția tatălui său:

„După operație nu a fost tratat corespunzător, fiind lăsat să tușească și chiar prin medicamentația primită a fost stimulată tusea (Fluimucil și aerosoli), deși ar fi trebuit să nu fie lăsat să tușească, aceasta fiind o cauză pentru care operația nu s-a închis, a 2-a cauză ar fi infecția de plagă (care a dus la ascita, acumulare de lichide în abdomen creând presiune pe operație) și ținând cont că tatăl meu era puțin obez, ațele de la operație ar fi trebuit să fie scoase la termenul maxim de 21 de zile, nu la 12 zile. După eviscerația totală (ruperea operației), șansele de supraviețuire s-au redus drastic, infecția continuând să își facă treaba. Duminică, în data de 11 februarie am sesizat medicul ATI de gardă că tatal meu are pneumonie de stază (putea fi cauzată și de nosocomială, dar nu știam atunci de ea) și medicul m-a contrazis, dar la ora 23:00 a ajuns din cauza penumoniei să facă o acidoza respiratorie și ajuns să fie intubat. Ni s-a transmis că ar fi făcut un AVC (atac vascular cerebral, care ar fi fost și el posibil să fie cauzat de slaba oxigenare a creierului), deși acesta a rămas neconfirmat, oricum nu s-au deranjat să cheme un neurolog să verifice. În toată perioada de internare l-am întrebat pe tatăl meu dacă i se face tapaj (masaj pentru a ușura eliminarea secrețiilor) și mi-a confirmat că niciodată, deși ar fi trebuit ca fiecărui bolnav care sta la pat să i se facă tapaj și degeaba am cerut asistentelor să-i se facă. Din păcate evoluția a fost nefastă pentru tatăl meu și cauza decesului ne-a fost ascunsă și am fost mințiți zilnic.

Acum să luăm tot ce am pățit în cele 23 de zile:

• asistente și infirmiere: o mare parte din ele se comportau execrabil cu bolnavii și aparținătorii.

Exemple: prima dată când a fost schimbat cearceaful tatălui meu a fost după 3 zile, după stimularea financiară a unei infirmiere, apoi până în ziua transferului a fost lăsat cu aceleași așternuturi, tatăl meu făcând escare urâte din aceste cauze; mama a cerut puțin spirt să-i facă tatălui meu un masaj pe picioare și o asistentă a zbierat la ea: <să vă cumpărați> și nu i s-a dat; eu am cerut într-o zi puțin tifon să îi ud buzele tatălui meu și mi s-a răspuns <data viitoare să vă aduceți de acasă că nu am timp să umblu după dvs.>, deși stătea pe un scaun asistenta respectivă de mai bine de jumătate de oră; tatălui meu nu i se dădea apă şi nu i se udau buzele deloc în 24 ore, doar la vizitele noastre primea apă; mâncarea era adusă de firma de catering şi aruncată pe noptieră, la picioarele bolnavului: oare un imobilizat bolnav la pat cum putea să ajungă la mâncare, în plus într-o zi au primit pate fără cheiță (oare cum puteau bolnavii să deschidă pate-ul). Tatăl meu cerea să i se facă calmantele la timp și înainte de culcare, dar de fiecare dată ni se spunea că le primea: <primeşte tot ce trebuie>, deși îl vedeam că are convulsii de durere. Dar au fost și asistente și infirmiere umane care își făceau treaba corect pe lângă celelalte care erau zei, chiar am văzut asistente lovind bolnavii.

• medicii ATI: unii cumsecade și se vedea că își fac meseria cum trebuie, dar în cazul unora din medicii ATI am ajuns la concluzia că fac gărzi doar ca să ia banii, fără să îi intereseze evoluția bolnavilor (nu contest profesionalismul lor în sălile de operații), iar unii aveau atâta autosuficienţă în ei încât nu acceptau că bolnavii pot avea și alte prebleme decât ce consideră ei (răspunsuri :<știm noi mai bine>) și pur și simplu unii te certau că încercai să afli mai multe sau să ceri să asculte păreri și întrebări.

După ce am aflat că a fost infectat cu nosocomială, mi se spune senin <și în spitalele din toată lumea sunt infecții nosocomiale>, adevărat, dar întrebările sunt: cât sunt de frecvente, care e rata mortalității în aceste spitale, care e gradul de rezistență la tratamente (câte spitale din lume au fost dezinfectate cu apă de ploaie HexiPharma) și că ar trebui să accept că <asta e> și ce să facem că a murit, nu e nimeni vinovat.

La partea de șpăgi, au fost unele asistente și infirmiere și doctori care nu au vrut să primească, au fost alții care nu mișcau nimic fără atenții sau care își așteptau <dreptul>.

Am dat și peste câțiva oameni de calitate, dl. doctor Munteanu, vreo doi medici ATI, câteva asistente și infirmiere, în rest calitatea umană din această secție e deplorabilă la fel ca și secţia în sine, vedeți foto, arată ca un spital din lumea a III-a.

După decesul tatălui, cu sora mea am încercat să îl așez în poziție creștinească în pat la ATI, dar o asistentă ne-a dat afară zbierând. A doua zi la Anatomie Patologică erau 5 morți, 4 bărbați și o femeie, tatăl meu fiind singurul care a venit de la chirurgie și era efectiv trântit pe o targă, pe când ceilalți morți erau așezați creștinește pe tărgi (mâinile pe piept sau pe lângă corp, nu ca și tatăl meu cu o mână atârnând pe jos și într-o dungă aproape. La Anatomie Patologică am fost întrebat de persoana de acolo cine l-a operat pe tatăl meu, că ultimele 2 ațe (cusături) nu erau închise bine, pe acolo curgea lichid din abdomenul tatălui meu și a zis ca s-a putut infecta din cauza aceea.

Acum înțeleg de ce toți politicienii se tratează în spitale din afara țării, preferă nosocomialele de acolo în detrimentul celor de aici.

Iartă-mă, tată, că am crezut că aducându-te în Cluj la spital îți fac un bine. Iartă-mă că, deși am vrut să iți fac un bine, te-am adus la moarte. Iartă-mă că am crezut că încă mai avem un sistem de sănătate în care bolnavul e vindecat nu exterminat” a mai scris bărbatul, pe rețeaua de socializare Facebook.