ȘTIREA TA pe Alba24: Pericole în parcuri de joacă din Alba Iulia. „Găști” de adolescenți amenință și cer bani de la ceilalți copii
Deşi ar trebui să fie locuri de joacă şi relaxare, în care cei mici să se simtă și să fie în siguranță, în unele parcuri de copii din municipiul Alba Iulia micuții pot deveni ținta „găștilor” de adolescenți, care îi amenință și le solicită bani. Situația ne-a fost semnalată de către o cititoare Alba24, care ne-a transmis că propriul copil a fost pus într-o asemenea situație, în parcul din zona Bulevardul Transilvaniei (Arnsberg).
„Este foarte grav ce se întâmplă ziua în părculețele de joacă din zona Bulevardului Transilvaniei. Duminică (n.r. - 30 octombrie), în jurul orei 16.00, în părculețul de joacă din spatele Bulevardului Transilvania (înspre strada Cloșca), în timp ce băiatul meu în vârstă de 12 ani, împreună cu alți doi colegi de clasă stateau și povesteau, au venit doi adolescenţi de aproximativ 13-14 ani și le-au cerut fiecăruia câte 2 lei amenințându-i voalat. Pe băiatul meu l-a întrebat dacă vrea să se bată, pe alt coleg l-au obligat să cumpere ceva de la un magazin de pe Bulevardul Transilvaniei. Copiii nu aveau decât maxim 4, 5 lei la ei, dar au fost nevoiți să se supună deoarece în zonă se aflau mai mulți, probabil erau împreună cu cei care au cerut bani”, ne-a transmis cititoarea Alba24.
Potrivit acesteia, cazul nu este unul singular.
„Mereu grupuri de copii îi tachinează pe stradă sau prin părculețele de joacă pe ceilalți copii fără ca aceștia să poată face ceva de teama de a nu avea de suferit (să ne amintim că în urmă cu ceva timp un copil a fost înjunghiat tot în zona Bulevardului Transilvaniei). În părculețele de joacă nu cred că există vreo cameră de supraveghere, alți părinți prezenți acolo nu au niciun fel de reacție dacă asistă la astfel de incidente.
Am îndrumat copilul să sune la 112 dacă se mai întâmplă incidente de genul acesta, sau dacă asistă la astfel de incidente, dar m-a convins că este cea mai proastă decizie, până să apuce să sune, țiganii îi pot lua telefonul sau, mai rău, poate fi bătut sau se vor întâlni pe stradă după și mai mult că sigur va ieși mai rău.
Ce poate face un copil sau un părinte atunci când se întâmplă? Auzim mereu de tot felul de <programe de prevenire a delicvenței juvenile în școli> dar astea sunt numai teoretice, practic infracționalitatea în rândul tinerilor din Alba este în creștere. Degeaba statistic stăm bine pentru că mulți copii se tem să spună, mulți părinți probabil se limitează la a îndruma copilul să nu mai iasă afară sau sa evite zonele unde știe că se pot întâmpla astfel de lucruri și astfel băgăm mizeria sub preș până se întâmplă altă tragedie”, a mai transmis cititoarea Alba24.
Dacă ești martor la un eveniment deosebit pe care vrei să îl vadă toată lumea poți trimite informații, imagini sau secvențe video pe pagina de facebook Alba24 sau pe Ştirea Ta pe Alba24.ro.
Urmariti Alba24.ro si pe Google News
Anunturi Alba24
Publica un anunt gratuitSTIREA TA — trimite foto/video la Alba24






Comentarii (2)