politisti Guvernul a aprobat miercuri Strategia Națională de Ordine și Siguranță Publică pentru perioada 2015-2020. Documentul prevede eficientizarea sistemului de ordine publică și siguranță printr-o abordare orientată către nevoile de securitate ale cetățeanului, transmite Executivul.

Este vorba despre “asigurarea, la nivel național, a unui mediu caracterizat prin ordine, libertate și justiție”.

Publicitate

Strategia este orientată în jurul a șase obiective generale:

Prevenirea și combaterea criminalității organizate, transfrontaliere și a terorismului;

Prevenirea și combaterea macrocriminalității, în special a criminalității economico-financiare și a corupției;

Creșterea gradului de siguranță și protecție a cetățeanului;

Creșterea nivelului de securitate a persoanelor fizice și juridice, precum și a entităților statului în spațiul cibernetic;

Consolidarea frontierei de stat și gestionarea problematicii migrației ilegale, azilului și a integrării străinilor;

Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90

Dezvoltarea capacității administrative și operaționale a structurilor cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice.

În contextul dinamicii accentuate a lumii globale, Strategia identifică o serie de riscuri și vulnerabilități atât la nivelul Uniunii Europene în ansamblu, cât și la nivel național, potrivit sursei citate.

Următoarele categorii de infracțiuni sunt considerate ca având un impact major asupra ordinii publice și siguranței cetățeanului în perioada 2015-2020: consumul și traficul de droguri, traficul de ființe umane, migrația ilegală, frauda și evaziunea fiscală, contrabanda cu produse accizabile și alte operațiuni ilicite, contrafacerea și infracțiunile care aduc atingere drepturilor de proprietate intelectuală.

Publicitate