Guvernul României a publicat joi, 12 noiembrie, proiectul Strategiei Naționale pentru prevenirea și combaterea extremismului violent, care prevede 40 de măsuri privind identificarea timpurie a radicalizării, prevenirea violenței în școli și combaterea propagandei extremiste din mediul online.

Printre obiective se numără informarea a 50.000 de părinți, formarea a 4.000 de consilieri școlari și psihologi, evaluarea anuală a riscurilor din 100 de școli și introducerea unei proceduri speciale pentru suspiciunile de comportament extremist violent. Documentul este în consultare publică, iar măsurile ar urma să fie implementate etapizat, începând din 2027.

Publicitate

Anunțul a fost făcut de premierul Luca Niculescu, în cadrul reuniunii Grupului de lucru pentru prevenirea și combaterea violenței în mediul școlar, desfășurată joi la Palatul Victoria.

Premierul a explicat că autoritățile intenționează să finalizeze și un plan integrat pentru creșterea siguranței în școli, cu responsabilități clare, mecanisme de intervenție rapidă și sancțiuni pentru actele de violență.

Publicitate

„Nu este suficient să intervenim doar atunci când se întâmplă un incident grav. Trebuie să prevenim”, a declarat Luca Niculescu, potrivit Agerpres.

În paralel, Ministerul Educației și Cercetării a publicat proiectul de hotărâre de Guvern privind aprobarea Strategiei Naționale pentru prevenirea și combaterea extremismului violent.

Documentul a fost elaborat de un grup interinstituțional coordonat de Cancelaria Prim-Ministrului, cu participarea Ministerului Educației, Ministerului Afacerilor Interne și a altor instituții publice.

Potrivit notei de fundamentare, strategia cuprinde trei obiective generale, opt obiective specifice și 40 de direcții de acțiune, detaliate într-un plan separat de implementare.

Publicitate

De ce consideră Guvernul necesară o strategie împotriva extremismului violent

În documentul pus în consultare publică, autoritățile arată că România nu se confruntă în prezent cu o amenințare de extremism violent larg răspândită.

Totuși, sunt identificate riscuri asociate polarizării sociale, discursurilor intolerante, propagandei extremiste și dezinformării din mediul online.

Strategia atrage atenția asupra creșterii ostilității față de minorități, precum și asupra amenințărilor adresate unor jurnaliști, cercetători și lucrători străini.

În același timp, documentul subliniază că exprimarea unor opinii radicale sau critice la adresa autorităților nu constituie, în sine, extremism violent.

Diferența este reprezentată de promovarea, justificarea sau utilizarea violenței pentru impunerea unor obiective ideologice.

Definiția inclusă în strategie este una de lucru, fără forță juridică obligatorie, și nu introduce, prin ea însăși, noi infracțiuni sau sancțiuni.

50.000 de părinți ar urma să fie informați despre riscurile radicalizării copiilor

Una dintre principalele măsuri este organizarea unor activități de informare pentru părinții și tutorii legali ai elevilor.

Publicitate

Obiectivul acestora este recunoașterea situațiilor în care copiii sau adolescenții ar putea fi expuși unor procese de radicalizare care pot conduce la violență.

Părinții vor primi informații despre simbolurile utilizate de grupările extremiste, metodele de recrutare a tinerilor și schimbările comportamentale care necesită atenție.

Documentul menționează inclusiv manifestările agresive, automutilarea sau afișarea unor simboluri și mesaje extremiste, dar precizează că acestea trebuie interpretate în context și nu pot fi considerate automat dovezi ale radicalizării.

Informarea va aborda și comportamentul digital al copiilor, persoanele cu care aceștia interacționează și importanța dialogului în familie.

În planul de acțiune sunt stabilite următoarele ținte:

  • 1.250 de sesiuni de informare;
  • 50.000 de părinți și reprezentanți legali informați;
  • două materiale informative elaborate;
  • un grad de satisfacție de 80% în rândul participanților.

Activitățile ar urma să înceapă din trimestrul al treilea al anului 2027, sub coordonarea Ministerului Educației și a Ministerului Afacerilor Interne, cu implicarea inspectoratelor școlare și a unităților de învățământ.

Publicitate

4.000 de consilieri școlari și psihologi, pregătiți pentru identificarea situațiilor de risc

Strategia prevede formarea profesională a consilierilor școlari și psihologilor, pentru recunoașterea proceselor de radicalizare și intervenția în situațiile care pot conduce la extremism violent.

Sunt vizate și alte categorii de personal care lucrează în școli, inclusiv angajații cabinetelor medicale și personalul de pază.

Pregătirea va include informații despre factorii de risc, metodele de recrutare folosite de grupările extremiste și modalitățile de reacție în cazul unor incidente.

Planul stabilește ca 4.000 de profesori consilieri școlari și profesori psihologi să beneficieze de formare, cu minimum 40 de ore pentru fiecare participant.

În cazul personalului medico-sanitar și al personalului de pază sunt prevăzuți minimum 100 de beneficiari anual din fiecare categorie, cu minimum 20 de ore de formare pe participant.

Personalul de pază va fi instruit să recunoască și să semnaleze incidente concrete, fără să realizeze evaluări individuale ale elevilor.

Consilierii și psihologii ar urma să întocmească rapoarte periodice privind situațiile identificate în școli, cu respectarea regulilor de confidențialitate și protecție a datelor personale.

Publicitate

Procedură specială în școli pentru suspiciunile de comportament extremist violent

O măsură importantă privește modificarea procedurii existente pentru gestionarea cazurilor de violență în școli.

Documentul propune introducerea unei secțiuni distincte, denumită „Intervenția în caz de suspiciune de comportament extremist violent”, în procedura aprobată prin Ordinul ministrului Educației nr. 6235/2023.

Comisiile din școli responsabile de prevenirea violenței și discriminării vor analiza incidentele semnalate, factorii de risc și împrejurările în care acestea au apărut.

Evaluările vor putea conduce la modificarea planurilor de prevenire a violenței din unitățile de învățământ.

Proiectul precizează că aceste analize nu trebuie să devină instrumente de clasificare preventivă a elevilor pe baza opiniilor, apartenenței la anumite grupuri sau caracteristicilor personale.

Pentru aplicarea măsurii sunt prevăzute evaluări anuale în 100 de școli, cu elaborarea a 100 de rapoarte.

Inspectoratele școlare și centrele județene de resurse și asistență educațională vor participa la implementare, alături de instituțiile de protecție a copilului.

Publicitate

Echipe mixte cu polițiști, psihologi și asistenți sociali pentru cazurile de radicalizare

Strategia propune constituirea unor echipe multidisciplinare pentru gestionarea cazurilor individuale de radicalizare, inclusiv în rândul adolescenților și tinerilor.

Aceste echipe ar putea reuni reprezentanți ai poliției, unităților de învățământ, serviciilor sociale, sistemului medical și specialiști în asistență psihologică.

În cazul elevilor, intervenția ar urma să implice conducerea școlii, dirigintele și consilierul școlar, în colaborare cu instituțiile competente.

Documentul prevede și încurajarea participării tinerilor la activități extracurriculare, voluntariat și sport, pentru reducerea expunerii la mediile în care s-a produs radicalizarea.

La nivel local, este propusă încheierea unor protocoale de colaborare între instituții, sub coordonarea prefecturilor.

Mecanismul ar urma să fie implementat în perioada 2027–2030, cu respectarea drepturilor copilului și a regulilor privind protecția datelor personale.

Propagandă extremistă pe TikTok, Facebook, Discord și platformele de gaming

Un capitol important al strategiei este dedicat riscurilor din mediul online.

Documentul identifică rețelele sociale Facebook, Instagram, X și Reddit, platformele video YouTube și TikTok, precum și aplicațiile de mesagerie WhatsApp și Telegram drept medii în care pot circula materiale de propagandă extremistă.

Publicitate

Sunt menționate și platforme utilizate frecvent de tineri, precum Discord, Twitch, Steam, Roblox, Fortnite și Minecraft.

Potrivit strategiei, aceste medii pot fi exploatate de persoane sau grupări extremiste pentru distribuirea unor mesaje ideologice, manipulare și recrutare.

În acest context, autoritățile propun dezvoltarea educației media și a gândirii critice, pentru ca elevii să poată recunoaște informațiile false, conținutul manipulator și materialele generate cu inteligență artificială.

Printre măsurile propuse se numără promovarea disciplinelor opționale „Educație digitală și abilități media”, „Inteligența artificială și cetățenia digitală” și „Elemente de educație media digitală”.

Proiectul stabilește ca aceste activități să ajungă la minimum 50 de școli și 10.000 de elevi, iar 500 de profesori să beneficieze de formare.

De asemenea, sunt propuse programe prin care elevii să învețe să verifice informațiile online și să recunoască tehnicile de manipulare.

Campanii pentru 50.000 de elevi anual și o rețea de elevi ambasadori

Planul de acțiune prevede organizarea anuală a unor campanii de informare și conștientizare privind extremismul violent.

Publicitate

Acestea vor fi desfășurate în unitățile de învățământ, dar și în instituții culturale și sportive.

Ținta stabilită este de 50.000 de elevi beneficiari anual.

În paralel, este propusă constituirea unei rețele naționale de elevi ambasadori ai drepturilor și libertăților fundamentale.

Rețeaua ar urma să includă 100 de elevi, care să participe la activități de promovare a valorilor democratice, respectului reciproc și nediscriminării.

Sunt prevăzute 50 de activități anual, cu acoperirea tuturor județelor.

Alte măsuri vizează implicarea tinerilor în competiții sportive, voluntariat, proiecte culturale și activități de educație civică.

Conținutul ilegal care instigă la violență sau ură, vizat de măsuri de eliminare mai rapide

Strategia propune și îmbunătățirea colaborării dintre instituțiile statului și platformele online pentru combaterea conținutului ilegal.

Sunt vizate materialele care promovează violența, incitarea la ură și alte manifestări extremiste interzise de legislație.

Documentul prevede utilizarea mecanismelor existente în Regulamentul european privind serviciile digitale și în Legea nr. 50/2024.

Publicitate

Autoritățile competente vor urmări reducerea timpului necesar pentru emiterea și transmiterea ordinelor de acțiune împotriva conținutului ilegal către furnizorii de servicii digitale.

În implementarea măsurilor sunt implicate ANCOM, Consiliul Național al Audiovizualului, Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Public și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.

Mecanismele vizează conținutul care încalcă legea, nu eliminarea automată a opiniilor politice sau sociale critice, exprimate în mod pașnic.

Posibile modificări legislative privind violența din școli

Strategia include și evaluarea legislației actuale privind extremismul violent.

Unul dintre obiective este analizarea necesității introducerii unei definiții a extremismului violent în legislația primară.

Separat, proiectul prevede analizarea posibilității de modificare a legislației privind prevenirea și sancționarea violenței împotriva elevilor și profesorilor.

Sunt vizate formele de violență fizică, verbală, psihologică, hărțuire și intimidare în unitățile de învățământ.

Calendarul propus prevede finalizarea analizei legislației până în trimestrul IV 2027, elaborarea eventualelor proiecte normative până în decembrie 2028 și adoptarea acestora, după caz, până în iunie 2029.

Publicitate

De asemenea, este propusă completarea legislației privind egalitatea de șanse între femei și bărbați, prin reglementarea discursului sexist și a unor sancțiuni contravenționale aferente.

Guvernul va constitui un comitet interministerial pentru aplicarea strategiei

Proiectul de hotărâre de Guvern prevede înființarea unui comitet interministerial de monitorizare a implementării strategiei.

Acesta va funcționa sub coordonarea unui secretar de stat din Cancelaria Prim-Ministrului și va reuni reprezentanți ai instituțiilor responsabile.

Comitetul va monitoriza aplicarea măsurilor, va evalua rezultatele și va elabora rapoarte anuale și finale.

Potrivit proiectului, reuniunile vor fi organizate o dată la două luni sau ori de câte ori va fi necesar.

Finanțarea măsurilor se va realiza din bugetele instituțiilor implicate, în limita sumelor aprobate anual, precum și din alte surse legal constituite.

Vezi integral: Strategia nationala pentru prevenirea si combaterea extremismului violent Guvern nov 2026