Connect with us
Publicitate

ACTUALITATE

Înscrieri pentru tabere la mare şi la munte, destinate studenților albaiulieni

Publicat

În perioada 17-23 iunie, studenții care doresc să se înscrie în tabere sunt invitaţi să-şi depună solicitările la secretariatele facultăților. Aceștia trebuie să completeze cereri tip şi să prezinte o copie după buletin.

Anul acesta, pentru Universitatea ”1 Decembrie 1918” din Alba Iulia au fost oferite 61 de locuri, care vor fi repartizate în 10 serii de tabere tematice. Un sejur durează 5 zile, iar  studenții pot alege perioada de deplasare în tabără.

Criteriile după care sunt acordate locurile în tabără sunt media pentru anul universitar încheiat, respectiv media pe primul semestru, în cazul studenților de anul I, numărul de credite, activitatea științifică culturală, sportivă sau artistică (pentru toate cele amintite, studentul trebuie să aducă acte doveditoare). Pentru a putea beneficia de  locurile oferite de Autoritatea Națională pentru Tineret şi Sport, studenții mai trebuie să  nu aibă restanțe pentru anul încheiat.

Opțiunile sunt diversificate, tinerii se pot înscrie atât pentru taberele de mare, cât și pentru munte. Dacă pentru mare stațiunea bătută în cuie este Costinești, pentru munte locaţiile nu au fost clarificate încă.

Studenții vor beneficia de cazare și masă gratuită (bonuri valorice în valoare de 40 de lei pe zi). Aceştia vor participa și la un program tematic, ce se va întinde pe durata a 16 ore în cele cinci zile, la care studenții sunt obligați să participe.

Pentru cazurile sociale, studenții care obțin bursă, cei care provin din centre de plasament sau care sunt orfani vor beneficia de 15% din locurile oferite în tabere.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax