Connect with us
Publicitate

Actualitate

Subvenţie pentru fermieri aprobată de Guvern: Vor plăti acciză de 21 de euro pe tona de motorină utilizată în agricultură, iar restul va fi suportat de stat

Publicat

fermeGuvernul a adoptat, luni, o hotărâre prin care fermierii vor plăti o acciză de 21 de euro/tona de motorină utilizată în agricultură, iar diferenţa dintre acest cuantum şi nivelul real al accizei va fi subvenţionată de stat.

„Astăzi, am aprobat un proiect de hotărâre privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru reducerea accizei la motorina utilizată în agricultură. Practic, este hotărârea de guvern prin care creăm cadrul legal pentru perioada 2015-2020, de a acorda subvenţia pe care o aşteaptă fermierii an de an pentru motorina pe care o utilizează în agricultură, astfel încât să contribuim la reducerea costului de producţie. În fiecare an, conform regulamentelor europene şi legislaţiei naţionale, Guvernul trebuie să emită, după această hotărâre de guvern, o altă hotărâre de guvern prin care stabilim sumele pe care le avem la dispoziţie pentru anul următor „, a spus ministrul.

El a arătat că, pentru anul viitor, suma estimată pentru acoperirea subvenţiei este de 700 milioane lei.

„În proiectul de buget pe anul 2015, aceste sume sunt prevăzute, chiar o sumă mai mare, care să acopere integral eventualele solicitări. Ca în fiecare an, dacă solicitările vor fi mai mari, prin rectificare bugetară vom completa sumele necesare, astfel încât toţi fermierii care folosesc motorina în agricultură să primească aceste subvenţii”, a explicat ministrul Agriculturii.

El a susţinut că majorarea accizei la carburanţi efectuată de Guvern în acest an nu afectează fermierii.

„Legislaţia pe care o avem în vigoare, chiar dacă este o hotărâre de guvern, prevede foarte clar că, indiferent cât este acciza de mare, fermierii nu trebuie să plătească decât 21 de euro pe tonă, urmând ca diferenţa să fie acordată prin subvenţie de la bugetul de stat”, a spus Constantin.

Potrivit acestuia, pe primul trimestru al anului în curs a fost acordată o subvenţie de aproximativ 1,4 lei pe litru de motorină consumat în agricultură, iar, după majorarea accizei, subvenţia a crescut la 1,79 lei.

sursa: mediafax

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate