Eveniment
Suspectul în cazul UCIDERII fostului primar din Lunca Mureșului rămâne după gratii. Pantalonii plini de sânge l-au dat de gol!
Barsony Gligor, suspectul în cazul uciderii fostului primar din Lunca Mureșului, rămâne în arest. Curtea de Apel Alba Iulia a respins contestația acestuia cu privire la decizia Tribunalului Alba care prevede prelungirea măsurii arestului preventiv până în 9 februarie 2017. Acesta este acuzat în dosarul de omor al fostului primar Ioan Rusu, pe care l-ar fi ucis lovindu-l de 18 ori cu cuțitul în mai multe părţi ale corpului: cap, gât, palme, abdomen şi un picior. Anchetatorii spun că între cei doi s-a dus o luptă la corp la corp, fostul primar fiind până la urmă răpus sub o ploaie de lovituri. În același timp, atacatorul s-a murdărit cu sângele victimei pe pantalonii cu care era îmbrăcat. Când și-a dat seama, la aproximativ un kilometru distanță de locul crimei, Barsony i-ar fi aruncat pe câmp. Acesta a fost de fapt și detaliul care i-a dus pe anchetatori pe urmele sale. Probele ADN au arătat că este vorba despre sângele victimei. De asemenea, au stabilit cu certitudine, tot pe baza ADN-ului, că pantalonii au aparţinut şi au fost purtataţi de atacator.
Deocamdată, echipa de anchetă nu a reuţit să determine mobilul crimei pentru că suspectul refuză să colaboreze. Barsony Gligor nu a fost de acord să dea nici o declaraţie, nici la Parchet şi nici în faţa judecătorilor. De asemenea, nu a fost găsit nici cuţitul cu care a fost omorât Ioan Rusu. Inculpatul Barsony Gligor este recidivist, acesta fiind condamnat ultima dată, în 2013, la 3 ani de închisoare pentru furt calificat şi violare de domiciliu. Bărbatul a avut mai multe condamnări, fiind închis în total 25 de ani, pentru mai multe infracţiuni cu violenţă, între care şi viol. Se pare că bărbatul a violat-o pe diriginta sa în perioada cât era la liceu.
Reamintim că Ioan Rusu a fost ucis în 26 noiembrie 2016 şi a fost găsit decedat cu gâtul tăiat în dimineaţa zilei de 27 noiembrie lângă maşina personală, un autoturism Dacia Duster. Victima a plecat de acasă de sâmbătă după-amiază (26 noiembrie) pentru a duce o sumă de bani la cineva. Nu a mai ajuns la destinaţie şi nici nu a revenit acasă, motiv pentru care soţia acestuia a anunţat poliţia. A fost găsit la ora 03.30, la marginea satului, decedat, în şezut, lângă maşina personală.
În motivarea Curţii de Apel privind arestarea preventivă a inculpatului se arată că: ”(…) apărările inculpatului sunt infirmate în totalitate de probele administrate, respectiv de declaraţiile martorilor, care nu au confirmat susţinerile inculpatului referitoare la apartenenţa pantalonilor, la modalitatea şi locul producerii leziunilor acestuia. Ţinând seama de împrejurările în care se presupune că au fost comise faptele, de modalitatea de săvârşire, prin acte repetate de violenţă, de urmările produse, decesul victimei, Curtea apreciază că privarea de libertate a inculpatului este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică. Faţă de natura şi gravitatea infracţiunilor presupus a fi săvârşite de inculpat, o infracţiune de omor, Curtea apreciază că o măsură preventivă mai puţin severă, cum ar fi arestul la domiciliu sau controlul judiciar, nu este suficientă, privarea sa de libertate fiind necesară pentru înlăturarea stării de pericol pentru ordinea publică, raportată şi la rezonanţa socială negativă a faptelor. Din aceste motive, Curtea apreciază că restrângerea libertăţii individuale a inculpatului contestator, prin luarea măsurii arestării preventive, este justificată în circumstanţele cazului, fiind proporţională cu gravitatea acuzaţiei şi scopul urmărit prin luarea ei”.
FOTO-VIDEO: Suspect REŢINUT în cazul CRIMEI din Lunca Mureşului. Fostul primar, Ioan Rusu, ucis acum 14 zile cu mai multe lovituri de cuţit
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News