Actualitate
Sute de amenzi în valoare de peste 50.000 de lei aplicate de polițiști într-o acțiune de prevenire a accidentelor rutiere
Mai multe permise de conducere reținute și 355 de amenzi în valoare de peste 50.000 de lei aplicate de polițiști în doar două zile. În perioada 26-27 aprilie, Serviciul Rutier Alba au organizat pe raza întregului judeţ, o acţiune ce a avut drept scop prevenirea accidentelor rutiere precum şi depistarea acelor conducători auto care conduc autoturismele, pe drumurile publice, după ce au consumat băuturi alcoolice.
La acţiune au participat 48 de poliţişti din structurile de poliţie rutieră şi ordine publică care în cele două zile de acţiune au aplicat un număr total de 355 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 53.620 lei, dintre acestea 11 fiind aplicate conducătorilor auto care au fost depistaţi conducând sub influenţa alcoolului. În urma testării cu aparatul etilotest, pentru 3 dintre aceştia au rezultat valori mai mari de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care poliţiştii le-au întocmit acte premergătoare cercetării sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană având în sânge o îmbibaţie alcoolică peste limita legală.
Au fost reţinute, de asemenea,19 permise de conducere, din care 11 pentru consum de alcool, 6 pentru depăşire neregulamentară, unul pentru neacordare de prioritate pietonilor şi unu pentru depășirea limitei legale de viteză cu peste 50 km/h.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News