Actualitate
Tabăra de Artă Plastică „I. I. M. Klein”, a XVI-a ediție, adună 20 de artiști români și greci, la Blaj

În acest an, artiștii își vor concentra forțele pe îndeplinirea unui obiectiv major: deschiderea unui Muzeu de Artă Contemporană cu o expoziție permanentă și o secție de artă sacră la etajul al doilea din Muzeul de Istorie „Augustin Bunea”.
Pe parcursul derulării taberei, artiștii plastici vor participa la ateliere de creație, excursii de documentare și vor organiza expoziții personale, iar la finalul taberei, la fel ca în fiecare an, artiștii vor dona câte două lucrări care vor rămâne în patrimoniul muzeului din Blaj, completând colecția celor aproximativ 400 de opere de artă deja existente.
Premiera acestei tabere o reprezintă un proiect curajor a trei sculptori, care vor concepe lucrări monumentale în aer liber ce vor fi amplasate în spatiul public, mai precis în Piața 1848.
„Și anul acesta, în Mica Roma s-au reunit atât artiști cunoscuți, maeștrii, cât și tineri în plină afirmare artistică. Aceștia vor lăsa în urma lor o zestre artistică valoroasă pentru oraș”, a precizat pictorul Horia Cucerzan, directorul Taberei Internaționale de Artă Plastică „I.I.M.Klein”.
„Mă mândresc cu faptul că putem susține în continuare un eveniment cultural de excepție pentru orașul nostru și nu numai. Implicarea domnului Cucerzan, originar din Blaj, sper să dea roade anul acesta și în esteticul urban al municipiului nostru”, a declarat primarul Gheorghe Valentin Rotar.
Pentru organizarea ediției din acest an a taberei, Consiliul Local a alocat suma de 9.000 de lei.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News