Actualitate
Tânăr din comuna Ciugud prins cu alcoolemie de 1,11, la volan. Polițiștii i-au deschis dosar penal
Un tânăr de 36 de ani din comuna Ciugud este cercetat penal pentru conducere sub influența alcoolului, după ce a fost oprit în trafic. Etilotestul a indicat alcoolemie de 1,11.
Potrivit IPJ Alba, luni, 16 noiembrie, în jurul orei 20.30, polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Vințu de Jos l-au depistat pe un bărbat de 36 de ani, din comuna Ciugud, în timp ce conducea un autoturism, pe raza localității Drâmbar, fiind sub influența băuturilor alcoolice.
În urma testării conducătorului auto cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 1,11 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Față de conducătorul auto, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News