Polițiștii din Alba Iulia au reținut un tânăr care a furat un autoturism din municipiu și a provocat un accident. Acesta va fi prezentat în fața magistraților.

La data de 23 august 2021, polițiștii rutieri din Alba Iulia, au reținut, pentru 24 de ore, un tânăr de 25 de ani, din municipiul Târnăveni, județul Mureș, care este cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere fără permis, conducere sub influența alcoolului și furt în scop de folosință.

Publicitate

Vezi și : Medic legist de la Spitalul Județean Alba, ARESTAT după ce a condus fără permis și a refuzat prelevarea de probe de sânge

În sarcina acestuia s-a reținut faptul că, la data de 19 august 2021, în jurul orei 06,00, ar fi sustras un autoturism, din apropierea gării din Alba Iulia și, fără a poseda permis de conducere și fiind sub influența alcoolului, l-ar fi condus pe DN 1, unde, în dreptul localității Sântimbru, a intrat în coliziune cu o autoutilitară condusă de un bărbat de 48 de ani, din județul Bihor.

În urma accidentului, tânărul a suferit leziuni corporale și a fost transportat la spital.

Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90

În cursul zilei de azi, 24 august, va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, pentru dispunerea măsurilor legale.