Connect with us
Publicitate

Actualitate

Tânărul de 23 de ani care a provocat un ACCIDENT MORTAL în Aiud, după gratii. Va sta 3 ani şi 4 luni la închisoare

Publicat

Tânărul de 23 de ani din Ciumbrud care s-a urcat beat la volan și a provocat un accident în municipiul Aiud, în noiembrie 2017,  în urma căruia o femeie și-a pierdut viața iar nepoata ei de numai 11 ani a suferit leziuni corporale grave, a ajuns la închisoare. Va sta trei ani şi patru luni după gratii.

Potrivit IPJ Alba, la data de 25 septembrie, poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Aiud l-au depistat şi reţinut, pe raza municipiului Aiud, pe un tânăr de 23 de ani, din municipiu, posesor al unui mandat de executare a pedepsei închisorii emis de Judecătoria Aiud. Tânărul a fost condamnat la executarea unei pedepse privativă de libertate de 3 ani şi 4 luni închisoare, pentru săvârşirea infracțiunii de ucidere din culpă. Condamnatul a fost depus în Penitenciarul Aiud, pentru executarea pedepsei.

Accidentul s-a petrecut în 27 noiembrie 2017, în jurul orei 17.30. În timp ce conducea un autoturism pe strada Ion Creangă din municipiul Aiud, tânărul nu a acordat prioritate de trecere unei femei în vârstă de 63 de ani şi nepoatei sale în vârstă de 11 ani, ambele din Aiud, care erau angajate în traversarea străzii pe trecerea de pietoni, acroşându-le.

În urma impactului femeia a decedat, iar fata a suferit leziuni corporale grave. În urma testării cu aparatul etilotest, s-a descoperit că şoferul avea o alcoolemie de 0,75 mg/litru alcool pur în aerul expirat.

După 6 luni de la data producerii tragicului accident, Andrei Pop a primit sentința din partea Judecătoriei Aiud: 4 ani de închisoare.

Vezi şi Tânărul de 23 de ani care a provocat un ACCIDENT MORTAL în Aiud a primit 4 ani de închisoare cu executare

Prin recurs, la Curtea de Apel Alba Iulia, sentinţa a fost redusă, în 25 septembrie, la 3 ani şi 4 luni de închisoare.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate