Connect with us
Publicitate

Economie

Asigurare auto 2023: Prețurile la RCA se majorează extrem de mult, dar ASF promite plafonarea lor. Calcul în funcție de mașină

Publicat

Tarifele de referinţă pentru RCA publicate recent de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), sunt mai mari, în medie, cu 16,28%. Creșterea este calculată de ASF pentru februarie 2023, comparativ cu august 2022.

ASF a anunțat și posibilitatea de plafonare a acestor tarife.

Cel mai mult a crescut prețul RCA la autoturismele cu o capacitate cilindrică de 1.201-1.400 cmc, cu o medie de 18%.

Pentru autovehiculele cu motor de 1.601-1.800 cmc, tariful mediu RCA a ajuns la 1.541 lei, față de 1330 lei în august 2022 (+15,8%).

Tarife de referință pentru asigurarea RCA – persoane fizice

Pe segment de vârstă, creșterea cea mai mare este pentru mașini puternice, conduse de tineri sub 30 de ani.

Tarifele de referință pentru șoferii sub 30 de ani

  • <= 1200 cmc – 1.822 lei
  • 1201-1400 cmc – 1.931 lei
  • 1401-1600 cmc – 2.187 lei
  • 1601-1800 cmc – 2.327 lei
  • 1801-2000 cmc – 2.505 lei
  • 2001-2500 cmc – 3.304 lei
  • >2500 cmc – 4.709 lei
  • electric – 2.742 lei

Tarifele de referință pentru șoferii între 31 și 40 de ani

  • <= 1200 cmc – 1.114 lei
  • 1201-1400 cmc – 1.123 lei
  • 1401-1600 cmc – 1.236 lei
  • 1601-1800 cmc – 1.364 lei
  • 1801-2000 cmc – 1.481 lei
  • 2001-2500 cmc – 1.972 lei
  • >2500 cmc – 2.832 lei
  • electric – 1.643 lei

Tarifele de referință pentru șoferii între 41 și 50 de ani

  • <= 1200 cmc – 1.076 lei
  • 1201-1400 cmc – 1.129 lei
  • 1401-1600 cmc – 1.265 lei
  • 1601-1800 cmc – 1.356 lei
  • 1801-2000 cmc – 1.445 lei
  • 2001-2500 cmc – 1.974 lei
  • >2500 cmc – 2.912 lei
  • electric – 1.509 lei

Tarifele de referință pentru șoferii între 51 și 60 de ani

  • <= 1200 cmc – 1.006 lei
  • 1201-1400 cmc – 1.048 lei
  • 1401-1600 cmc – 1.195 lei
  • 1601-1800 cmc – 1.337 lei
  • 1801-2000 cmc – 1.410 lei
  • 2001-2500 cmc – 1.899 lei
  • >2500 cmc – 2.853 lei
  • electric – 1.397 lei

Tarifele de referință pentru șoferii peste 60 de ani

  • <= 1200 cmc – 1.036 lei
  • 1201-1400 cmc – 1.079 lei
  • 1401-1600 cmc – 1.204 lei
  • 1601-1800 cmc – 1.325 lei
  • 1801-2000 cmc – 1.392 lei
  • 2001-2500 cmc – 1.966 lei
  • >2500 cmc – 2.767 lei
  • electric – 1.440 lei

Tarifele de referință pentru asigurarea RCA – persoane juridice

  • <= 1200 cmc – 1.755 lei
  • 1201-1400 cmc – 1.527 lei
  • 1401-1600 cmc – 1.435 lei
  • 1601-1800 cmc – 1.354 lei
  • 1801-2000 cmc – 1.408 lei
  • 2001-2500 cmc – 1.626 lei
  • >2500 cmc – 1.895 lei
  • electric – 2.736 lei

Tarife de referință – autovehicule pentru transportul bunurilor

Tarife de referință – persoane fizice

  • < 3500 kg – 1.677 lei
  • 3500-15999 kg – 2.342 lei
  • >16000 kg – 6.313 lei

Tarife de referință – persoane juridice

  • < 3500 kg – 1.972 lei
  • 3500-15999 kg – 3.181 lei
  • >16000 kg – 8.794 lei

Plafonarea tarifelor RCA

Daniel Apostol, purtător de cuvânt al ASF, spune că Autoritatea ia în calcul plafonarea tarifelor RCA.

”ASF ia în calcul plafonarea tarifelor RCA pentru o perioadă determinată de timp. Vom vedea exact care va fi soluția concretă. Analizăm toate datele necesare unei astfel de decizie”, a spus Apostol, la Digi24.

Anterior, acesta a recunoscut că este justificată îngrijorarea oamenilor referitoare la creșterea tarifelor RCA.

” Este drept ca oamenii să fie îngrijorați cu privire la creșterea tarifelor RCA. Autoritatea de Supraveghere Financiara atrage atenția tuturor companiilor de asigurări să nu speculeze piața, să nu impună tarife exagerate la RCA”.

ASF a luat în calcul toate categoriile de vârstă la fiecare categorie de motorizare.

Tarifele de referință nu sunt prețuri de vânzare. Acest tarif este calculat în funcție de dauna medie, frecvența medie a acesteia, factorul de creștere pentru daune mari, cheltuielile asigurătorului (procent din prima brută), încărcarea prin sistem Bonus-Malus

Sistemul Bonus-Malus

Prețurile finale ale asigurărilor RCA în România sunt influențate și de sistemul Bonus-Malus. Acesta poate influența prețul asigurării, care poate fi mai mic cu 50% sau mai mare cu până la 80%, pentru anul următor.

La început de istoric de asigurare, este nivel B0 (preț 100%). Apoi, pe 8 niveluri Bonus, se poate ajunge, cu câte un nivel de 5% sau 10%, la preț mai mic cu până la 50%. La Malus, crește cu câte 10%, în funcție de daunele provocate de șofer (dacă au existat daune ce au trebuit suportate de asigurări), până la 80% (8 niveluri).

De regulă pentru asigurările RCA, daunele mari rezultă din evenimente asociate cu vătămări corporale sau decese din accidente de autovehicule, iar celelalte, din evenimente asociate cu pagube materiale asupra autovehiculelor sau a altor bunuri, potrivit ASF.

În raportul Autorității, factorul Bonus-Malus rezultat pentru categoria Autoturisme este 32,3% pentru persoane fizice, 16,6% pentru persoane juridice, respectiv 30,2% per total categorie.

surse: asfromania.ro, digi24.ro

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate