Connect with us
Publicitate

Eveniment

Taximetrist din Sebeș, tâlhărit de un tânăr care în trecut a fost condamnat pentru crimă: ”Dă banii! Te omor dacă nu!”

taxi

Publicat

Un tânăr de 28 de ani din Sebeș, care în trecut a stat închis într-un centru de detenție pentru minori, după ce a comis o crimă, nu s-a abținut de la infracțiuni și a recidivat.

S-a urcat în taxi cu alt tânăr și cei doi l-au tâlhărit pe un taximetrist din Sebeș care i-a dus până în apropierea cartierului de romi din Răchita. 

Fapta s-a petrecut la sfârșitul lunii octombrie 2020, dar o primă condamnare a venit din partea magistraților Judecătoriei Sebeș pe 11 mai 2021. 

Citește și Taximetriștii din Alba Iulia, REVOLTĂ împotriva șoferilor de la Bolt: Acuzații de concurență neloială

”Unde ai banii? Dă banii! Te omor dacă nu!”, au fost cuvintele pe care le-a auzit taximetristul după ce a oprit mașina într-o zonă mai puțin luminată din Răchita. Toate detaliile tâlhăriei sunt prezentate în motivarea instanței, făcută publică de curând.

Potrivit motivării instanței, taximetristul i-a luat pe cei doi tineri, în noaptea de 25 octombrie, în jurul orei 1.20, din zona restaurantului ”Turn” din Sebeș. Cei doi erau beți și pe durata cursei i-au cerut șoferului să le pună muzică. Mai mult de atât, tinerii au vorbit în spaniolă și engleză, iar, când au ajuns în Răchita, taximetristul i-a întrebat unde să îi lase.

Aceștia au indicat o zonă slab luminată, aflată între cele două cartiere din zonă. Când șoferul a dus mâna către aparatul de taxat, G. M. aflat pe bancheta din spate l-a prins ”cu ambele mâini de corp și de gât pe conducătorul taxiului, imobilizându-l, în timp ce tânărul aflat pe scaunul din dreapta-față i-a sustras persoanei vătămate telefonul mobil marca Samsung aflat pe bordul autovehiculului și suma de 169 lei ce se afla în portmoneul din portiera stânga-față”, se arată în motivarea instanței.

În timp ce era imobilizat cu capul de tetiera scaunului, tânărul care i-a luat banii și telefonul striga: ”Unde ai banii? Dă banii! Te omor dacă nu!” și i-a scos cheile din contact și a tras frâna de mână.

Ulterior, șoferul a reușit să scape și a fugit către satul Răchita.

Cum au fost identificați cei doi

Polițiștii au luat la verificat camerele video din zonă și i-au identificat pe cei doi care s-au urcat în taxi.

Apoi i-au prezentat taximetristului mai multe poze, iar acesta i-a recunoscut pe cei tineri ca fiind cei care l-au atacat.

După ce au fost reținuți de polițiști, cei doi tineri au arătat locul în care au ascuns telefonul și asupra lor s-a găsit suma de bani pe care cei doi au furat-o de la bărbat.

De la reținere, cei doi au fost puși sub control judiciar.

Pedeapsa

Față de tânărul de 28 de ani, care în trecut a comis o crimă, magistrații au precizat că: ”instanța observă faptul că inculpatul are 28 ani, iar în perioada minorității a fost condamnat pentru infracțiuni de violență extremă, respectiv infracțiunea de omor, pentru care a și executat o perioadă în centrul de detenție”.

Pentru fapta sa, fiind minor, a petrecut câțiva ani într-un centru de detenție pentru minori.

Acum, pentru tâlhăria comisă, judecătorii din Sebeș l-au condamnat la trei ani de închisoare cu executare. De asemenea, al doilea tânăr care a participat la tâlhărie a fost condamnat la trei ani de închisoare, dar cu suspendare.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate