Actualitate
Teatrul de Păpuși ”Prichindel” din Alba Iulia: Programul dedicat Zilei Culturii Naționale – 15 ianuarie
Teatrul de Păpuși „Prichindel” începe noul an cu o serie de proiecte dedicate publicului printre care spectacole în premieră sau reluate, lecții de teatru și ateliere.
Primele programe din 2022 sunt Casa Poveștilor și Caravana cu păpuși, proiectele: Ora de teatru (spectacole organizate pentru școli și grădinițe din municipiul Alba Iulia), La teatru cu familia și prietenii, Vin artiștii! și Lecția de teatru (organizate pentru școli și grădinițe din județ).
”Sunt proiectele dragi nouă, dar și celor care vin în sala de spectacol pentru a se bucura, pentru a învăța, pentru a aplauda: copii, părinți, bunici.
De asemenea, vom sărbători, împreună cu Centrul de Cultură „Augustin Bena” Alba și Consiliul Județean Alba, Ziua Culturii Naționale, o zi importantă pentru noi ca români, ca oameni de cultură” au transmis reprezentanții instituției.
Programul zilei de 15 ianuarie – Ziua lui Eminescu – Ziua Culturii Naționale este următorul:
Galeria de artă a Centrului de Cultură ,,Augustin Bena”
- Expoziția de grafică ,,UNIVERS EMINESCIAN”
- Expoziția de pictură ,,JOCUL CULORILOR”
expun cursanții clasei de arte plastice (grafică și pictură) din cadrul CCAB, coordonator Ioana Raica
Expoziție permanentă în perioada: 15 – 30 ianuarie 2022
Spațiul expozițional urban al Centrului de Cultură ,,Augustin Bena”
Expoziția de artă fotografică PRIN OCHII CĂRȚII
expun cursanții clasei de artă fotografică din cadrul CCAB, coordonator Vasile Sârb
Expoziție permanentă în perioada: 15 – 30 ianuarie 2022
ora 12:00
Sala 67 a Teatrului de Păpuși ,,Prichindel” Alba Iulia
Spectacolul ,,CRĂIASA ZĂPEZII”, după Hans Christian Andersen
Adaptarea și regia: Oana Leahu
Scenografia: Hristina Nedeva – Mladenovic
Muzica: Cári Tibor
SPECTACOL CU PUBLIC, cu respectarea măsurilor organizatorice și sanitare
ora 18:00
Sala 67 a Teatrului de Păpuși ,,Prichindel” Alba Iulia
Recital de Lied
Lorena Puican – soprană
Péter Kolcsár – pian
În program lucrări din creația universală de lied a compozitorilor: Tiberiu Brediceanu, Felicea Donceanu, Eduard Caudella, Marțian Negrea, Frédéric Chopin, Franz Schubert, Sergei Rachmaninoff, Gabriel Fauré, Francis Poulenc, Richard Strauss.
RECITAL CU PUBLIC, cu respectarea măsurilor organizatorice și sanitare
ora 19:30
Transmisiune online de la Centrul Cultural ,,Castel Sâncrai”
RECITAL CAMERAL LA PALAT
Orchestra de cameră a Județului Alba
Soliști:
Alexandru Pal – nai
Dan Liviu Cernat – vioară
În program lucrări din creația compozitorilor: Ciprian Porumbescu, George Enescu, Béla Bartók și Alexandru Pal.
Biletele pentru spectacolele „Crăiasa Zăpezii” din 15 ianuarie și „Regele supărat pe clovn” din 29 ianuarie pot fi achiziționate de la sediul teatrului, de luni până vineri, între orele 9:00 și 14:00.
Prețul biletelor este:
preșcolari, școlari și elevi – 7 lei;
studenți și pensionari – 15 lei;
adulți – 28 lei.
Vă reamintim care sunt măsurile aplicate la teatru
Organizarea şi desfăşurarea activităţii în cadrul cinematografelor, instituţiilor de spectacole şi/sau concerte în spaţii închise sau deschise sunt permise cu participarea publicului până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului în intervalul orar 5,00-22,00 şi cu purtarea măştii de protecţie în judeţele/localităţile în care rata de incidenţă cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 1/1.000 de locuitori, iar peste 1/1.000 cu participarea până la 30%.
Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2.
Urmăriți știrile Alba24.ro și pe Google News
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News