Connect with us
Advertisement

Economie

Teodor Atanasiu: Bani pentru lucrările de la Bazinul Olimpic şi acces la autostradă pentru Cugir. Centura Sebeşului, recepţionată în septembrie

YouTube video

Publicat

Prezent la conferința de presă a PNL Alba, senatorul Teodor Atanasiu a vorbit despre investițiile importante din județul Alba. Printre cele mai așteptate de albaiulieni se numără Bazinul Olimpic din Alba Iulia și Monumentul Unirii, ce vor fi incluse în această toamnă în rectificarea bugetară și recepționarea unei porțiuni din autostrada Orăștie – Vințișoara (Vinţu de Jos).

„Am discutat pentru includerea în această toamnă la rectificarea bugetară a două lucrări importante. Primul, includerea finalizării bazinului de înot din Alba Iulia, pentru că este păcat ca pentru o restanță de vreo 15% din lucrările care sunt de finalizat să stăm cu acea lucrare neterminată și am primit promisiuni ferme că vor primi banii”, susţine Atanasiu.

Un alt proiect despre care senatorul precizează că va fi inclus pe agenda Guvernului este Monumentul Unirii.

Monumentul Unirii trebuie să fie pregătit pentru viitorul apropiat, când vom avea 100 de ani de la Unire. Acesta va apărea inclusiv pe agenda guvernamentală, nu doar pe agenda locală”, a declarat liberalul.

Alte investiții importante despre care a vorbit senatorul PNL se referă la drumurile din județ. Potrivit acestuia, lucrările pentru modernizarea DN14B de la la Blaj spre Copșa vor începe săptămâna viitoare. „Cu acest drum, ne îndeplinim promisiunea făcute firmei Bosch pentru buna derulare a afacerilor lor în zonă. De asemenea, ne vom îndeplini și promisiunea făcută firmei Daimler, pentru că în luna septembrie se vor recepționa cei 40 de km din tronsonul de autostradă Orăștie-Vințișoara, care este 30 de km, plus centura Sebeșului, care este încă 10. Imediat după recepționarea acestui tronson, Ministerul Marilor Proiecte va aloca bani pentru racordarea orașului Cugir în dreptul comunei Șibot, la autostradă”, a spus Teodor Atanasiu.

Potrivit senatorului, în luna septembrie se vor deschide ofertele pentru autostrada Sebeș-Turda: „Peste o lună ar trebui să avem câștigătorul licitației și după semnarea contractului să înceapă lucrările”.

Acesta a mai spus că Ministerul Culturii a alocat pentru acoperișul bisericii de la Galda suma de un miliard de lei vechi.

YouTube video

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

1 Comentariu

1 Comentariu

  1. Jurj Marcel

    luni, 12.08.2013 at 08:26

    Athanasiu- al 3-lea specialist politic in autostrazi, dupa Negrut si Roman.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement