Teodor Atanasiu şi Călin Popescu Tăriceanu, posibili candidaţi la şefia Senatului. Parlamentarul de Alba are mai puţine şanse la funcţie
Luni, senatorii decid cine preia conducerea acestei camere după demisia lui Crin Antonescu de săptămâna aceasta. Dacă liberalii îl susţin pe senatorul de Alba, Teodor Atanasiu pentru această funcţie, Călin Popescu Tăriceanu ar avea sprijinul PSD, UNPR, PC şi UDMR, care deţin majoritatea. Astfel, şansele politicianului din Alba nu par a fi foarte bune.
UPDATE: Călin Popescu Tăriceanu, senator independent, este propus oficial din partea USD pentru a candida la funcţia de preşedinte a Senatului. Tăriceanu a declarat, luni, că a acceptat propunerea în acest sens din partea USD.
Acesta a spus că a avut o discuţie cu liderii PSD PC, UNPR şi UDMR privind candidatura sa la preşedinţia Senatului.
"Am acceptat această propunere, care mă onorează şi care în acest fel am convingerea că avem posibilitatea de a merge înainte cu programul USL angajat în faţa cetăţenilor cu o majoritate zdrobitoare la alegerile parlamentare. Şi în acest fel sper să pot să-mi aduc o contribuţie importantă apărării intereselor lor şi angajamentelor pe care ni le-am luat", a spus Tăriceanu.
Întrebat dacă se aşteaptă la un vot de blam din partea liberalilor, Tăriceanu a spus că se aşteaptă la un vot de susţine din partea unora dintre senatorii PNL.
Întrebat despre faptul că liderul PSD Liviu Dragnea a spus că Tăriceanu nu ar trebui susţinut de PSD pentru şefia Senatului, Tăriceanu a spus că nu doreşte să comenteze, precizând însă că el este senator independent.
Luni dimineaţa, liderii liberali îl vor propune pe senatorul de Alba, Teodor Atanasiu pentru fotoliul de președinte al Senatului, potrivit unor surse politice. După ce nu a mai prins ministerul Economiei, în formula propusă de PNL, acum liberalii vor să-l propulseze la conducerea camerei parlamentului. Însă şansele nu sunt dintre cele mai mari, având în vedere că majoritarii din Senat, adică reprezentanţii PSD, UNPR, PC şi UDMR îl susţin pe demisionarul din PNL, Călin Popescu Tăriceanu. Liberalii ar miza pe pe nemulțumiri existente în PSD.
Dacă Victor Ponta declara că șefia Senatului ar trebui să revină unui parlamentar liberal, aşa cum a fost protocolul USL, l-ar susţine pe Călin Popescu Tăriceanu pentru această funcţie, însă Crin Antonescu a subliniat că acesta este independent.
„Nu mai e membru PNL. PNL va propune propriul candidat, deși putem estima că nu vom avea majoritate. (...) Dacă domnul Tăriceanu, în costumaș roșu, va fi susținut de PSD, e problema lui”, preciza Crin Antonescu.
Potrivit algoritmului politic, dacă este nominalizat Popescu Tăriceanu (acum, independent), PSD pierde două funcții - de preşedinte în Senat, dar și de vicepreședinte, ce va fi cedat PNL.
Funcția de șef al Senatului este deținută acum interimar de vicepreședintele Cristian Dumitrescu (PSD).
Deciziile privind candidaţii din partea grupurilor politice din Senat vor fi luate în şedinţele de luni dimineaţa, iar, potrivit surselor citate, oricare dintre membrii acestora îşi pot depune candidatura.
sursa: digi24.ro
Urmariti Alba24.ro si pe Google News
Anunturi Alba24
Publica un anunt gratuitSTIREA TA — trimite foto/video la Alba24






Comentarii (4)