Administrație
Termenul pentru finalizarea lucrărilor la autostrada Sebeș-Turda este de 70 de luni. Vezi cum sunt justificați cei 5 ani și 10 luni

În conferința de presă de la PNL Alba, Florin Roman a explicat, marți, la ce se referă termenul de finalizare a lucrărilor, de 70 de luni, în condițiile în care, potrivit informațiilor de până acum, autostrada trebuia finalizată în primăvara anului 2016: „Perioada de execuție este de 22 de luni la care adaugă cele 4 luni de proiectare și cele 44 de luni de supervizare a noii autostrăzi, astfel încât dacă apar probleme tehnice vor fi plătite din cheltuiala constructorului”.
Valoarea estimată a contractului, fără TVA, este de 2.481.175,81 lei, mai mică decât cea prevăzută pentru realizarea drumului expres, iar restul de bani până la aproximativ 1 miliard de euro vor fi folosiți pentru construcția unei alte autostrăzi, din afara județului Alba. Firmele interesate să depună oferte pentru acest proiect, au termen până în 12 septembrie 2013.

Acestea sunt sumele prevăzute în contractul de achiziție publică a lucrărilor de construcție, pe tronsoane: Lot 1: 57.028.404,32 lei, Lot 2: 66. 912.617.40 lei, Lot 3: 48.372.359,02 lei, Lot 4: 53.248.017,97 lei
Pentru a putea participa la licitație, firmele trebuie să aibă o medie a cifrei de afaceri globale pentru anii 2010, 2011 și 2012 de minim 565.000.000 lei pentru lotul 1, 660.000.000 lei pentru lotul 2, 480.000.000 lei pentru lotul 3 și 525.000.000 lei pentru lotul 4. De asemenea, aceștia trebuie să dețină, pentru fiecare lot în parte, 1 stație asfalt, laborator autorizat pentru lucrările de drumuri, 30 de autobasculante, 3 excavatoare, 1 repartizator asfalt și 3 compactoare asfalt.
Termenul limită de depunere a ofertelor este 12 septembrie, în 13 septembrie se deschid ofertele. Potrivit lui Florin Roman, se speră ca perioada de contestații să se limiteze la cele 5 luni de toamnă-iarnă, astfel ca în primăvara anului 2013 să înceapă lucrările.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News